De pensatul sprâncenelor a auzit toată lumea. Însă în perioada Evului Mediu, genele au început să fie considerate un simbol al unei sexualități ieșite din comun. Tocmai de aceea, femeile înstărite apelau la proceduri care le ajutau să scape complet de gene.
În Grecia Antică, monosprâncenele erau considerate a fi foarte atractive în rândul femeilor, fiind un semn de inteligență și puritate pentru oamenii acelor vremuri. Femeile care nu aveau monosprâncene în mod natural și le desenau sau vopseau.
Vreme de mii de ani, femeile din Japonia obișnuiau să își înnegrească dinții complet după ce se căsătoreau, ca un semn de frumusețe și de loialitate față de soții lor. Tradiția a început să dispară abia în secolul nouăsprezece.
Dresurile au ajuns să fie o raritate în SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tocmai de aceea, au început să apară tot felul de soiuri de vopsea menite să imite felul în care arătau dresurile. Unele femei foloseau chiar sos de friptură în loc de vopsea.
În perioada renascentistă, frunțile mari și curbate erau dezirabile. Tocmai de aceea, femeile își rădeau sau smulgeau părul de deasupra frunții, în încercarea de a oferi iluzia unei frunți mai mari.
Deși Epoca Victoriană este asociată cu atitudini extrem de pudice, un lucru foarte la modă la acea vreme erau piercing-urile în zonele intime. Femeile bogate își făceau astfel de piercing-uri la sâni, pe care le uneau cu un lănțișor, pe când bărbații își făceau aceste piercing-uri în zona genitală, cu scopul de a face mai ușoară purtarea pantalonilor strâmți.
De pensatul sprâncenelor a auzit toată lumea. Însă în perioada Evului Mediu, genele au început să fie considerate un simbol al unei sexualități ieșite din comun. Tocmai de aceea, femeile înstărite apelau la proceduri care le ajutau să scape complet de gene.