4 meserii in care inveti cel mai bine ca junior

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

5% dintre someri sunt absolventi de facultati, iar dintre cei care incep sa munceasca, foarte putini isi gasesc un job in domeniul studiat. O arată un studiu publicat anul trecut de Asociatia Edusfera.

Cel mai mare obstacol de care se lovesc tinerii absolventi in momentul angajarii este reprezentat de lipsa de experienta.  Expertii in HR spun insa ca aceasta nu este de fapt o problema. Joburile pentru care nu se cere experienta exista. Sunt asa numitele joburi entry-level, este la fel de adevarat insa ca nu sunt foarte multe, se ocupa repede si din acelasi motiv deseori nu se promoveaza prea intens.

Expertii din Educatie spun ca cerintele de pe piata muncii sunt cu totul altele decat ce se preda la facultate, iar acest decalaj ii impiedica pe absolventi sa performeze in primele luni de la angajare. Stagiile de pregatire raman astfel varianta ideala pentru cei dornici sa invete.

PR si Publicitate

Sunt doua domenii in care poti lucra chiar daca nu le-ai studiat la facultate. De aceea un stagiu intr-o companie de comunicare poate sa te formeze si sa te transforme intr-un profesionist odata cu dobandirea experientei.

Tehnicile de gestionare a crizelor, modul in care poti scrie un text sau cum sa interpretezi un brief primit de client, toate se invata prin practica. Ca sa intri ca junior intr-o astfel de companie, e suficient sa verifici cu atentie site-urile de profil, dar nu strica sa te uiti si pe paginile de Facebook ale companiilor la care ai vrea sa lucrezi.

Dupa ce agentia de publicitate pe care o vizezi posteaza un anunt de job, asigura-te ca ti se potriveste apoi depune un CV cat mai detaliat. Intr-un job care presupune multa creativitate e important sa nu trimiti un CV standard, ci unul care sa te ajute sa te diferentiezi de ceilalti candidati.

Odata ce ai fost acceptat ca junior, nu iti ramane decat sa „te inspiri de la ceilalti si sa inveti meserie”.

Jurnalist

Jurnalismul nu se invata pe bancile scolii, ci in redactie. O simte pe pielea lui orice absolvent care a iesit din facultate. Cel mai direct drum spre o redactie, fie ea de televiziune, radio, ziar sau site de stiri, trece printr-un stagiu de practica. Asemenea oportunitati apar, de obicei, inca din facultate, profesorii fiind deseori angajati in presa.

Primul pas pentru un junior intr-o redactie este sa iasa pe teren. Tinerii jurnalisti au acum ocazia sa inceapa o lista de contacte si sa invete sa abordeze persoanele pe care vor sa le citeze in articolele lor.

Sunt 3 lucruri esentiale pe care un jurnalist tanar le invata in primul an: sa se documenteze, sa scrie reportaje si sa ia interviuri. Doar dupa ce a deprins aceste skilluri si capata suficienta experienta poate avansa la statutul de senior.

Avocat

Conditia eliminatorie pentru a putea profesa ca avocat este intrarea in Barou. Ulterior, urmeaza stagiatura, care dureaza doi ani, timp in care avocatul junior trebuie sa acumuleze experienta. Inca de la inceputul carierei, mentoratul este esential pentru dezvoltarea unui avocat. Sunt lucruri pe care un avocat junior nu le stapaneste si s-ar simti mult mai confortabil daca ar intreba o persoana cu experienta. Iata de ce, unul dintre cei mai importanti pasi pentru un avocat tanar este sa isi gaseasca un mentor care sa ofere sfaturi importante pentru dezvoltarea carierei sau pentru cum sa fie rezolvat un caz dificil.

La finalul perioadei de stagiatura, tinerii avocati trec prin examenul de definitivat, moment la care, in cele mai multe dintre situatii, sunt promovati la statut de seniori. In alte firme de avocatura, mai exista o treapta intermediara, ce precede statutul de avocat asociat, la care aspira majoritatea tinerilor absolventi la Drept. Acest rol este denumit diferit, de la o casa de avocatura la alta, un exemplu este Managing Associate, pe care o firma precum Tuca Zbarcea si Asociatii l-a implementat în 2008.

In cele din urma, dupa suficienta experienta si competente profesionale exemplare acumulate in ani de lucru, tinerii aspiranti la o cariera in varful unei firme de avocatura au sansa de a deveni avocati asociati.

Programator

Unele dintre cele mai mari salarii din Romania se castiga in IT. Datele de pe site-urile de recrutare arata ca in topul specializarilor cautate de catre angajatori, se regasesc cele in automatica, cibernetica, telecomunicatii si electronica.

Totusi, cei mai cautati candidati sunt cei care pot ocupa posturi de programator si developer in diferite limbaje ca Hadoop, Angular.js, Python, Php,  sau TensorFlow. De altfel, marile companii curteaza viitorii programatori chiar de pe bancile facultatii.

In acest domeniu oferta de joburi entry-level este extrem de vasta. Specialistii in software sunt cautati de companii de renume precum IBM, Oracle, Allview, HP si Gameloft.

Pe site-urile lor poti cauta direct anunturile de recrutare ca sa iti depui CV-ul. O singura cerinta comuna au toti si aceea este sa cunosti foarte bine limba engleza.

Ultima modificare mai 4, 2017 10:00 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale