Este vorba despre Heidi Agan, o femeie în vârstă de 41 de ani, din Northamptonshire, Marea Britanie, care îi seamănă izbitor ducesei de Cambridge.
Heidi este căsătorită cu Russ, pictor și decorator de profesie, și are doi copii, un băiat, Blake, în vârstă de 20 de ani și o fată, Abi, de 12 ani.
Asemănarea incredibilă dintre Heidi și soția prințului William i-au dat la început multe bătăi de cap femeii, pentru că era adesea oprită de trecători și rugată să facă selfie cu ei.
Heidi a lucrat o vreme ca ospătăriță și așa a atras atenția oamenilor care cereau mereu să fie serviți la mese de “ducesă”.
Acum este sosie profesionistă și se folosește de asemănarea ei cu Kate pentru a-și câștiga pâinea zilnică.
“În 2010, când Kate și William s-au logodit, eu eram chelneriță, iar clienții întotdeauna spuneau că semăn cu ducesa de Cambridge. Asemănarea se observa la păr și la ochi. Clienții au început să ceară să fie serviți de „ducesă” și să facă poze cu mine. M-a făcut să mă gândesc: „De ce să nu încerc să fac ceva cu asta?” Până atunci nici nu știam că există oameni care fac așa ceva și care pot trăi din asta. Dar, da, există o comunitate întreagă de sosii și am zis să-mi încerc și eu norocul”, a povestit Heidi Agan, potrivit presei internaționale.
“Când ești sosia unei celebrități, varietatea joburilor este uriașă. Mereu mi se cere să fac altceva” – a mai spus Heidi, adăugând că atunci când familia regală britanică este ocupată, și ea va avea multă treabă.