Dicționar de vise

Dicționar de vise - semnificații, interpretări, tălmăcire vise

Dicționar de vise: semnificațiile, interpretările și tălmăcirea viselor

Te-ai gândit ce înseamnă lucrurile, persoanele pe care le visezi? Află din dicționarul de vise care este semnificația imaginilor și emoțiilor pe care le experimentezi în timp ce visezi și care este intrepretarea lor. Tălmăcirea viselor este o adevărată artă, însă psihologii vin cu argumente solide, în privința reflecției în vis a problemelor din subconștient.

Caută în dicționarul nostru de vise semnificația și interpretarea viselor tale. Printre mulți alți termeni din dicționar, vei afla ce înseamnă dacă visezi: sex, zăpadă, mireasă, pește, ploaie, șarpe, gravidă și multe altele.

Fiecare om are între 4 şi 6 vise pe noapte, dar cele mai mult sunt uitate, după trezire. Amintirea visului este ștearsă după ce ne-am trezit și ne-am gândit la altceva. Specialiștii spun că e bine să visezi. În acest fel îţi ordonezi în minte întâmplările de peste zi şi poţi “salva” anumite informaţii.

Şarpe

Visele ne transmit uneori ce trăiri sunt ascunse în subconștient, de aceea este interesant să știm care sunt interpretările cele mai potrivite. Află care este semnificația în vis a șarpelui[...]

Sânge

Visele ne transmit multe despre sentimentele și situațiile prin care trecem în viața reală. Este interesant să știm să deslușim înțelsurile viselor, atunci când ni le amintim. Potrivit[...]

Sex

Ai visat că făceai sex cu iubitul/ soțul sau cu o persoană străină? În momentul în care îţi aminteşti scene erotice visate cu o noapte în urmă înseamnă că inconştientul tău este[...]

Sabie

Ambiţie, onoare, bucurie, glorie. Cauţi o poziţie unde să fii respectată, să ai autoritate şi prestigiu. Dacă sabia este ruptă sau îţi este luată rişti să pierzi aceste elemente. Fii[...]

Salcâm

Dacă este înflorit este semn de infidelitate, prevesteţte o trădarea din partea cuiva[...]

Salcie

Vei primi veşti. De asemenea salcia mai înseamnă şi tristeţe şi jale, pierderea cuiva sau un drum anevoios pe care-l vei parcurge, dar vei avea alături prieteni de[...]

Sandale

Idilă de scurtă durată, dar plăcută. Dacă îţi rănesc picioarele vei avea divergenţe cu persoanele cărora le datorezi bani. Mai pot simboliza confort, relazare, uşurare şi deschidere[...]

Sarcină

Sarcina înseamnă nefericire în familie alături de soţ (partener), se întrezăreşte o perioadă grea iar pentru o virgină este semn că va avea loc un scandal. Dacă o femeie este[...]

Sare

În tradiţia românească atunci când verşi sare este semn de ceartă. Toate merg anapoda, membri familiei sunt indispuşi, nemulţumiţi, de aici se vor isca foarte multe altercaţii. Urmează o[...]

Satana

Întruchiparea răului din viaţa ta. În funcţie de detaliile din vis acest vis poate avea mai multe conotaţii, dar majoritatea sunt negative. Prevesteşte tristeţe, o parte întunecată a ta[...]

Săgeată

Dacă săgeata este îndreptată către o persoană pe care o cunoşti înseamnă că simţi furie sau ură pentru persoana respectivă. Dacă nu are ţintă precisă reprezintă ascensiunea ta în[...]

Sănătate

Poate fi un avertisment asupra unei boli pe care o ai. Dacă în vis eşti preocupată de starea sănătăţii tale acesta este un semn că vei avea un viitor prosper şi[...]

Săpun

Este simbolul curăţirii. Indică o nevoie de a te curăţa de anumite sentimente sau amintiri din trecut sau o senzaţie de vină pe care vrei s-o speli. Poate ai nevoie să te confesezi. Dacă te[...]

Scandal

Dacă eşti subiectul unui scandal sugerează că eşti foarte îngrijorată de imaginea şi statutul tău în societate. Ţi-e teamă că imaginea îţi este pătată de bârfe şi astfel te bucuri[...]

Scenă

În mediul în care eşti te simţi restricţionată, un asemenea vis înseamnă că ai nevoie să găseşti un mediu în care să poţi să te exprimi liber. Mai poate însemna că în tine este o[...]

Scheleţi

Scheleţii din dulap care-ţi bântuie visele şi pe care trebuie să-i scoţi la lumină. Oasele sunt simbolul morţii, dar nu neapărat moarte fizică. Analizează-te psihic şi vezi ce trebuie să[...]

Scrisoare

Veşti de la prieteni sau de la subconştientul tău. Este un semn pozitiv cu conotaţii spirituale - înţelepciune asupra vieţii, realizări noi, creşterea înţelegerii interioare sau găsirea[...]

Scoică

Nutreşti după protecţie fizică şi psihică în faţa problemelor vieţii. Te ascunzi sau te distanţezi de ceilalţi, îţi închizi emoţiile într-o[...]

Sertar

Emoţiile tale şi starea ta interioară pe care le ascunzi. Dacă este dezordine reprezintă haos şi[...]

Sfânt

Mesaj spiritual - nevoia de călăuzire spre credinţă sau dorinţa de a ajuta oamenii din jur. Un reminder de a găsi legătura ta cu[...]

Smoală

Îngrijorare, neînţelegere sau pierdere - prevesteşte situaţii dificile pentru tine sau familia ta. O perioadă de tristeţe şi de neînţelegere, dar toate sunt temporare.[...]

Sonerie

Un mesaj care ajunge la destinaţie, un început sau o avertizare pentru a te pregăti pentru cele ce se vor întâmpla. Deschidere spre noi[...]

Soţ/Soţie

Dacă este partenerul(a) din viaţa reală fii atent(ă) la indiciile din vis, există un motiv pentru care mintea ta se concentrează asupra ei/lui. Dacă nu este partenerul(a) din viaţa reală[...]

Spital

Nevoia de vindecare spirituală sau fizică, nevoia de a recăpăta putere şi de ajutor. Frica de a pirede controlul asupra sănătăţii tale. Dacă vizitezi pe cineva vei primi veşti (bune sau[...]

Suflet

Esenţa şi puterea vieţii unei persoane, identitatea personală. Dacă sufletul tău părăseşte trupul ai sentimente de vină şi de remuşcare, se poate să-ţi fi încălcat principiile şi[...]

Spânzurătoare

Insecuritate, frică, judecată. Dorinţa de a elimina anumite aspecte din viaţa ta de care ţi-e teamă sau care-ţi provoacă vină. Se poate să fie subconştientul care-ţi trimite semnale[...]

Statuie

Dacă în vis apar persoane pe care le cunoşti sub formă de statui înseamnă o mare absenţă a comunicarii sau o admiraţie profundă pentru aceştia pe care i-ai urcat pe un piedestal şi îi[...]

Stele

Succese, aspiraţii, idealuri, dorinţe care se vor îndeplini, prosperitate şi sănătate. Pot semnifica faptul că unele decizii le laşi în voia sorţii. Dacă este o stea căzătoare[...]

Sticlă

O sticlă plină simbolizează sentimentele pe care le ţii în tine şi pe care nu le eliberezi. Dacă este o sticlă de vin înseamnă sexualitate, dacă este şampanie este nevoia de a socializa,[...]

Stilou

Nevoia de a te exprima şi de a comunica cu ceilalţi în viaţa privată sau profesională. Veste pe care o vei primi. Greutatea cu care te exprimi verbal şi posibilitatea de a te elibera de[...]

Struguri

Opulenţă, bunăstare şi decadenţă. Promisiuni strălucite, ţi se va îndeplini cea mai arzătoare dorinţă. Eşti productivă şi faci lucruri utile, iar imţul creativ este dezvoltat. Dacă[...]

Stol

Un stol de păsări înseamnă veste, dar şi lipsa obiectivităţii în luarea[...]

Şatră

Călătorie cu companie neplăcută, necazuri şi[...]

Şaradă

Imposibilitatea de a spune în cuvinte ceea ce simţi, nevoia de a descifra mesajul pe care vrei să-l[...]

Şcoală

Anxietate în legătură cu capacităţile tale intelectuale sau performanţele tale. Sentiment de inadaptare şi instabilitate emoţională, ca cea pe care o simţeai în copilărie. Un loc unde te[...]

Şiret

Legătura puternică, conectarea la un proiect, relaţie sau situaţie. Ai griji cu privire la relaţia ta pe care doreşti s-o înădeşti sau te simţi „legată" de un lucru. Dacă desfaci[...]

Salvare

In ultimul timp ai fost neatentă, poate şi uşor indiscretă, iar acum ţi-e teamă de rezultatele acţiunilor tale şi crezi că este posibil sa fii luată prin surprindere de evenimente[...]

Şoarece

Reprezintă teamă, umilinţă, supunere şi lipsa pozitivităţii. Ţi-e teamă că nu faci faţă unei situaţii sau că nu te ridici la nivelul celorlalţi. Te ascunzi printre umbre, eşti uşor[...]

Şoc

Te vei confrunta cu o „trezire" bruscă prin care vei dobândi înţelepciune şi[...]

Şoim

Scopurile şi aspiraţiile tale sunt principala ta concentrare. Ai grijă cu prosperitatea pentru că te va transforma într-o persoană invidioasă şi rea. Pentru o tânără femeie mai înseamnă[...]

Şosete

Dacă te visezi purtând şosete este simbol de confort şi căldură, eşti înţelegătoare şi flexibilă şi încerci să fii atentă la dorinţele celorlalţi. O singură şosetă reprezintă o[...]

Şorţ

Tu sau cineva îşi ia angajamentul să rezolve câteva probleme de familie. Un şorţ reprezintă un proiect care necesitî implicare sau un secret. Dacă porţi şorţ înseamnă că eşti supuşă[...]

Şubred

Dacă visezi ceva şubred sau care stă să se destrame simbolizează că treci printr-o preioadă de frici şi nesiguranţă, că ţi-e teamă să nu pierzi o relaţie fie ea de iubire sau[...]

Şuncă

Mâncatul şuncii reprezintă nevoia de a-ţi conserva energia. Şunca înseamnă dificultăţi şi probleme emoţionale şi poate fi metafora nevoii tale de a primi[...]

Şurub

Faptul că te protejezi de problemele emoţionale sau expreienţe şi tendinţa de a fugi de responsabilităţile şi situaţiile[...]

Şură

Dacă este plină înseamnă prosperitate, dacă este goală aşteaptă reversul situaţiei. Mai poate însemna că ţii anumite emoţii ascunse în subconştient şi că îţi reţii anumite[...]

Şurubelniţă

Nevoia de a menţine o relaţie şi de a repara anumite lucruri stricate din viaţa ta.[...]

Sângerare

Îţi pierzi sau urmează să îţi pierzi vitalitatea, încrederea în tine şi energia. Gândeşte-te care ar putea fi motivele şi caută să îţi revii.[...]

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendinte in lifestyle 2018: nutritie, sport, design, si social media!

Vă recomandăm: