Dicționar de vise

Dicționar de vise - semnificații, interpretări, tălmăcire vise

Dicționar de vise: semnificațiile, interpretările și tălmăcirea viselor

Te-ai gândit ce înseamnă lucrurile, persoanele pe care le visezi? Află din dicționarul de vise care este semnificația imaginilor și emoțiilor pe care le experimentezi în timp ce visezi și care este intrepretarea lor. Tălmăcirea viselor este o adevărată artă, însă psihologii vin cu argumente solide, în privința reflecției în vis a problemelor din subconștient.

Caută în dicționarul nostru de vise semnificația și interpretarea viselor tale. Printre mulți alți termeni din dicționar, vei afla ce înseamnă dacă visezi: sex, zăpadă, mireasă, pește, ploaie, șarpe, gravidă și multe altele.

Fiecare om are între 4 şi 6 vise pe noapte, dar cele mai mult sunt uitate, după trezire. Amintirea visului este ștearsă după ce ne-am trezit și ne-am gândit la altceva. Specialiștii spun că e bine să visezi. În acest fel îţi ordonezi în minte întâmplările de peste zi şi poţi “salva” anumite informaţii.

Eclipsă

(de soare) Minciuni, înşelăciuni, taine, ceva ascuns de tine sau de către tine. Fie te autoamăgeşti şi fugi de recunoaşterea adevărului, fie cineva se chinuie foarte mult să îţi arate[...]

Ecou

Sfârşitul unei luni perioade de izolare sau de singurătate. Reînvierea sentimentelor, reactivarea prieteniilor vechi şi aparţia unoi noi prieteni în viaţa ta, în conjuncturi prielnice.[...]

Elastic

(care se deformează) Ai puterea de a te adapta oricăror schimbări, fie că se produc brusc, fie lent, abia perceptibil. Chiar dacă nu conştientizezi, ai această calitate de a te adapta în[...]

Elev

Dacă te visezi pe tine în ipostaza de elev, urmează o perioadă în care vei fi mai stresată şi supusă unor verificări, teste de aptitudini la locul de muncă sau vei avea de trecut un examen[...]

Edificiu

Grandios, semnifică o reuşită iminentă sau un moment de faimă de pe urma căruia vei profita mai mult timp după aceea. Clădirile înalte şi impunătoare apărute în vis semnifică dorinţa[...]

Eforturi

fizice, dacă visezi pe cineva opintindu-se, înseamnă hotărâre şi înlăturarea obstacolelor din carieră; psihice, îţi doreşti o schimbare în bine, însă nu poţi spune exact ce[...]

Egretă

Nevoia de a sonda trecutul personal îndepărtat în căutarea unei soluţii pentru o problemă actuală. Egreta în zbor - nevoia urgentă de acţiune pentru a rezolva problemele din prezent. Stol[...]

Electrocutare

Curentul electric în forma sa naturală, trăznetul, simbolizează o avertizare în legătură cu o decizie asupra căreia zăboveşti. Eelctrocutarea artificială (la prize, la stâlpi, cabluri[...]

Elefant

Simbolizează respectul de care te bucuri în cercurile pe care le frecventezi, precum şi calitatea ta de învătător şi model pentru ceilalţi, care aşteaptă îndrumare de la tine, chiar dacă[...]

Elicopter

Dacă îl visezi la sol, semnifică o supărare de-a ta care momentan nu are nicio rezolvare. În zbor, reprezintă o nedreptate comisă împotriva ta de către superiori, dar şi faptul că grijile[...]

Elipsă

Desenată, reperzintă echilibrul în mişcare, armonia între toate lucrurile din viaţa ta astfel încât tu să te apropii de împlinirea dorinţelor. Visată ca element abstract sau în[...]

Episcop

În straie domneşti, semnifică un conflict deschis cu cineva mai puternic, sau cu o autoritate a statului. În straie negre, te aşteaptă un proces la[...]

Epoleţi

Semn bun, urmează o promovare, o recunoaştere publică a meritelor tale sau o imbunătăţire a statutului tău[...]

Epavă

Şansa ca lucrurile să meargă prost dacă nu intervii să schimbi ceva în planul iniţial. Visul se referă la proiectele tale importante, aflate în derulare.[...]

Economii

Când visezi că pui bani deoparte, înseamnă că te temi de singurătate şi bănuieli că alţii te vorbesc de rău în absenţă. Când visezi că ai suficienţi bani pentru a-ţi face toate[...]

Eprubetă

Falimentul unui proiect în care ai investit mult sau eşecul într-o afacere pe care te-ai străduit mult s-o creezi şi s-o faci[...]

Evantai

Te aşteaptă o călătorie spre o destinaţie mult-visată, presărată cu multe petreceri, sau un eveniment extrem de elegant la care vei fi invitată să[...]

Evanghelie

Urmează, în viitorul foarte apropiat, pierderea unui obiect la care ţii foarte mult, sau a unei poziţii ierarhice pe care o vei regreta foarte mult.[...]

Evrei

Simbolizează norocul în afaceri când îi visezi doar pe ei. Dacă te visezi făcând afacericu evrei, e semn de pagubă, de sărăcire iminentă, şi este cazul să îţi revizuieşti o decizie[...]

Eviscerare

Semnifică o rezolvare rapidă a unei probleme care te apasă de mult timp sau un succes neaşteptat.[...]

Exterminator

Visat în echipamentul său, aduce noroc, visat în timpul muncii, la vânătoare de şobolani şi insecte, simbolizează beneficii obţinute în urma unor lucrări făcute fără[...]

Examen

Nelinişte, îndoială de sine şi nevoia de afirmare prin fapte şi acţiuni de amploare. Când te visezi trecând examene, este modul subconţtientului tău de a te încuraja.[...]

Echer

Exprimă nevoia de justiţie eficientă într-o problemă de interes sporit pentru tine sau posibilitatea ca un prieten să îţi ceară sfatul într-o chestiune esenţială pentru[...]

Excremente

Reprezintă balastul emoţional repzent în viaţa ta, de care trebuie să te descotoroseşti rapid, imediat după ce visezi aşa[...]

Efecte

Dacă te visezi suportând consecinţe sau plătind pentru un gest sau o acţiune, aceasta nu semnifică neapărat vina sau asumare, ci teama de a[...]

Explozie

Semnifică un şoc în viaţa ta, o schimbare bruscă de direcţie dar şi nevoia de a lua lucrurile aşa cum[...]

Eşec

Semnifică griji, probleme la orizont care prind contur, dar şi teama de a fi ridiculizată în public.[...]

Extraterestru

Semnifică plictiseala, nemulţumirea cu viaţa actuală şi spiritul de aventură trezit după o lungă perioadă de conformism.[...]

Entomolog

Preocuparea pentru lucruri mărunte care pot ascunde riscuri imense şi grija subconştientă că tot ceea ai întreprins nu va[...]

Etichetă

Simbolizează noţiunile concrete şi faptul că te simţi mai lejeră operând cu date factuale. Nevoia de a cunoaşte pe cineva dincolo de aparenţe.[...]

Eşafod

O situaţie fără ieşire sau în care vei lua o hotărâre care îţi influenţează întreg viitorul. Nevoia de a pune accentul pe[...]

Ecran

Sentimentul de izolare auto-impusă şi regret, singurătate, dar şi nevoia de a infirma celorlalţi că eşti superficială, aşa cum te văd ei.[...]
Vă recomandăm: