Horoscopul săptămânii 10 – 16 iulie 2023. Se anunță o perioadă cu șanse de prosperitate, evoluție în carieră și noroc în dragoste.
Contextul astrologic va fi unul favorabil pentru majoritatea zodiilor. Nativii vor primi oportunități de a avansa în carieră, vor găsi soluții pentru o mai mare stabilitate financiară și vor putea forma legături strânse cu cei din jur. Surprizele frumoase pot veni de oriunde în această săptămână.
Iată ce ți-au rezervat astrele, în funcție de zodie, potrivit astrology.com.
Horoscop săptămânal. Zodia Berbec
Contextul astrologic îți activează casa exprimării personale și a asumării riscului. S-ar putea să te simți subevaluat și prost plătit la locul de muncă. Acest lucru te va motiva să cauți soluții și să descoperi cum te poți îndrepta într-o nouă direcție. Este posibil să îți dorești să faci o schimbare în plan profesional. Te poți gândi să cauți un job nou sau să deschizi o afacere pe cont propriu.
Îți vei căuta avantajul tactic și vei tinde să ajungi pe culmile succesului. Astrele te îndeamnă să apelezi la ajutorul celor mai experimentați decât tine pentru a simplifica această schimbare. Poți învăța multe lucruri utile și îți poți face o strategie imbatabilă.
Citește și: 5 nativi din zodiac care au noroc pe plan financiar. Ei întorc banii cu lopata în iulie
Horoscopul săptămânii 10 – 16 iulie 2023. Zodia Taur
Te poți confrunta cu dispute în familie în această perioadă. Conflictele ar putea fi provocate de un subiect important precum politica, schimbările climatice, tratatele nucleare globale sau echipele sportive rivale. Dacă nu îți place să dezbați (și în general nu îți place), ar fi mai bine să îndrepți conversația în altă direcție.
Totodată, ai putea decide să te implici mai mult în activități sociale. Poți dona către o organizație caritabilă, poți face voluntariat sau poți susține o cauză. De asemenea, poți adopta un cățeluș dintr-un adăpost. Este momentul să trăiești conform propriilor tale convingeri.
Horoscop săptămânal. Zodia Gemeni
În această perioadă vei fi foarte concentrat pe sectorul financiar. Poți descoperi diferite modalități prin care poți face ca banii să lucreze pentru tine și poți gândi ca un milionar. Ai toate șansele să rezolvi o situație dificilă, în special una care implică aspecte financiare.
Ai putea lua în considerare noi strategii legate de gestionarea bugetului într-un mod mai eficient. De asemenea, este posibil să îți faci planuri pentru achiziționarea unei proprietăți sau să discuți despre contracte și inspecții pentru un teren.
Horoscop săptămânal. Zodia Rac
Drumul către prosperitate va fi mult mai ușor dacă îți poți implica partenerul și familia. Este un moment bun să îți expui punctul de vedere legat de prevenirea cheltuielilor inutile, de economiile pentru o casă sau căutarea altor surse de venit. S-ar putea să crezi că dacă membrii familiei pot fi chibzuiți, tu poți fi la fel.
Ceea ce ai nevoie cu adevărat este un scop mai înalt pentru a te menține motivat în fiecare zi să îți gestionezi banii cu grijă. Totodată, s-ar putea să te simți pregătit să abordezi o sarcină dificilă. Aceasta ar putea consta în a avea o lună fără cumpărături sau în a începe o activitate secundară. Cei din jur ar putea contribui și te-ar putea ajuta cu acest proiect, dar doar dacă ceri ajutorul.
Horoscop săptămânal. Zodia Leu
În această săptămână, ești în centrul atenției. Ai putea întâlni o persoană care pare să îți stea în cale. Ar putea crede că este misiunea ei să îți blocheze drumul. Această energie interesantă sugerează însă că există și o altă cale de a ajunge acolo unde îți dorești. Dacă nu poți intra prin față, acum ai șansa să găsești acea ușă laterală către succes.
Este un moment bun să îți faci un nou plan, dar este important să ții cont de experiențele prin care ai trecut până acum. Acest lucru ar putea însemna că trebuie să închizi ușa biroului și să te apuci de treabă. Ai putea face progrese semnificative.
Horoscopul săptămânii 10 – 16 iulie 2023. Zodia Fecioară
Poți avea câteva revelații uimitoare dacă îți acorzi timp să te conectezi cu emoțiile tale și cu înțelepciunea Universului. Poți primi soluții clare pentru probleme legate de carieră sau relații. Totodată, va fi activă casa legăturilor de prietenie.
Poți profita de context pentru a împărtăși unui prieten de încredere unele dintre ideile tale geniale, precum și concluziile înțelepte la care ai ajuns. Alege pe cineva despre care știi că are curajul să se confrunte cu idei noi și care te-ar putea sprijini să faci o schimbare în viața ta.
Horoscop săptămânal. Zodia Balanță
Un prieten ar putea deveni un membru al familiei tale. Este posibil să începi o poveste de dragoste cu cel mai bun prieten al tău sau un amic să se căsătorească cu o rudă de-a ta. Mai există posibilitatea ca printr-o conexiune spirituală să te simți mai aproape de prietenul tău decât de familia ta. Pe de altă parte, s-ar putea să ți se ceară să îți iei un nou angajament în plan profesional.
Este posibil ca superiorii tăi să te întrebe cât timp ai de gând să rămâi în companie. Este posibil să primești o promisiuni cu privire la o promovare în viitor. Dacă intenționezi să rămâi la actualul loc de muncă, acesta este un moment potrivit pentru a negocia ceea ce îți dorești.
Horoscop săptămânal. Zodia Scorpion
În această săptămână, poți explora noi direcții, care să îți aducă o schimbare majoră în viață. Ia în considerare să notezi ceea ce îți dorești. Gândește-te apoi la pașii pe care trebuie să îi faci pentru ca lucrurile la care visezi să se întâmple. Este o energie puternică, iar acest exercițiu poate fi foarte benefic.
Contextul astrologic va favoriza sectorul călătoriilor. S-ar putea să privești pe fereastră și să îți dorești să fii în altă parte. Acum este momentul să faci o listă cu destinațiile pe care vrei să le vizitezi. Începe să îți imaginezi diferite modalități de a ajunge acolo. Universul va primi mesajul tău mai repede decât îți poți imagina.
Horoscop săptămânal. Zodia Săgetător
Marte în Leu va face un aspect favorabil cu Pluto în Capricon în casa călătoriilor și a experiențelor care îți deschid mintea. Manifestă-ți dorința de a călători și s-ar putea să îți găsești mulți tovarăși de drum. Ai putea fi gata să renunți la viața ta convențională și să îți dorești să pleci într-o aventură eliberatoare.
S-ar putea să descoperi că ai mai multe resurse decât credeai pentru orice călătorie pe care o planifici. Este posibil să găsești pe cineva care este dispus să te susțină material sau pe cineva care are o cameră de oaspeți în care poți să stai. O persoană apropiată ar putea să se ofere să aibă grijă de pisica ta cât timp lipsești.
Horoscop săptămânal. Zodia Capricorn
Contextul astrologic îți va anima casa investițiilor, a creditelor și a datoriilor. Pluto s-a întors în zodia ta pentru scurt timp, aspect ce te poate ajuta să înțelegi că ai putere. Poate că nu simți că ai acces la abundența financiară, dar există mai multe resurse disponibile pentru tine decât îți poți imagina. În plus, multe lucruri pot fi realizate fără bani, dacă te folosești de ingeniozitate.
Abilitatea ta de a-i convinge pe ceilalți este foarte puternică. Poți analiza preocupările și anxietățile lor și le poți prezenta soluții care să-i facă să se simtă calmi și încrezători. Chiar și tu s-ar putea să rămâi surprins de câte idei geniale îți trec prin minte.
Citește și: Mihai Voropchievici, despre cele mai infidele zodii feminine. Ele te înșală fără să clipească
Horoscopul săptămânii 10 – 16 iulie 2023. Zodia Vărsător
Ai putea fi implicat într-o luptă de putere cu cineva, fără să îți dai seama. Acea persoană dorește mai multă autonomie, iar ție nu pare să îți convină. Poate fi vorba despre cineva din familie. Ar putea fi propriul tău copil sau partenerul de viață care solicită să facă lucruri singur, fără ajutorul tău. Observă cine deține controlul în interacțiunile tale cu ceilalți și recunoaște că atunci când te simți calm și încrezător, puterea se află în mâinile tale.
Va fi activă și casa muncii și a rutinelor. Acest lucru înseamnă că dacă îți dorești o schimbare, o poți face. Puterea este în propriile tale mâini. Poate fi de ajuns să faci un singur pas în acea direcție pentru a atrage șansa de partea ta. Îți poți actualiza CV-ul, poți contacta un fost coleg care acum lucrează într-o altă companie sau poți să stai de vorbă cu un recrutor.
Horoscop săptămânal. Zodia Pești
Contextul astrologic îți va activa casa sănătății și a bunăstării. Astăzi, cineva apropiat ți-ar putea consuma o mare parte din energie. Acest lucru te poate ajuta să înțelegi că uneori este nevoie de limite, oricât de generos ai fi. De asemenea, ai putea dori să-ți creezi o graniță spirituală. Dacă ai nevoie, acordă-ți puțin spațiu.
Pe de altă parte, ai putea să te îndrăgostești și să fii profund implicat. Dacă tocmai ai cunoscut pe cineva, s-ar putea să nu poți să te gândești la altceva. Poți petrece ore întregi la telefon cu acea persoană. Dacă ești fericit singur, poți descoperi un personaj prin intermediul unei cărți, unui film sau unui serial de televiziune de care pur și simplu să nu te mai saturi.
Sursă foto: Shutterstock
Ultima modificare iulie 10, 2023 10:03 am