Actrița, în vârstă de 37 de ani, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos pe care l-a numit Luai.
„Lindsay Lohan și soțul ei, Bader Shammas, au un fiu frumos și sănătos pe nume Luai. Familia este îndrăgostită de el până peste cap” – a transmis reprezentantul actriței, pentru Daily Mail.
Bebelușul s-a născut luni, în Dubai, unde cuplul locuiește.
Luai este un nume cu origini arabe și înseamnă „scut” sau „protector”.
Lohan și Bader Shammas s-au căsătorit în 2022, la doar câteva luni după ce și-au anunțat logodna. „Iubirea mea. Viața mea. Familia mea. Viitorul meu”, scria Lohan în noiembrie 2021 pe Instagram, alături de o serie de fotografii în care apărea împreună cu viitorul ei soț.
Lindsay și Shammas formează un cuplu de mai bine de trei ani, iar relația lor a ieșit la iveală în februarie 2020, când actrița l-a menționat într-o postare pe rețelele de socializare, în timp ce se aflau la un festival de muzică din Dubai.
Bader Shammas este din Kuweit și și-a terminat studiile în Statele Unite ale Americii, obținând o diplomă de inginer și un master în domeniul finanțelor. Cei doi s-au cunoscut după ce actrița s-a mutat în Dubai, în urmă cu șapte ani.
„Lindsay Lohan și soțul ei, Bader Shammas, au un fiu frumos și sănătos pe nume Luai. Familia este îndrăgostită de el până peste cap” – a transmis reprezentantul actriței, pentru Daily Mail.