Echipa lui chef Cătălin Scărlătescu a mai pierdut un concurent, în ediția de luni a emisiunii Chefi la Cuțite, după ce echipa neagră a intrat la duel.
Toate cele trei echipe au intrat la duel, pentru prima dată în acest sezon, după ce Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea s-au „întrecut” în amulete.
Pentru că au avut egalitate de puncte, câte 4, Bontea și Dumitrescu și-au trimis doar jumătate din concurenți la duel, în timp ce echipa neagră a intrat în formulă completă. Totuși, chef Scărlătescu a folosit o amuletă pentru a o salva pe Anica de la proba individuală.
Ultimii doi concurenți rămași în platou au fost Amalia Esa și Ștefan Nistor. Înainte ca Gina să anunțe farfuria cu cele mai puține puncte Cătălin Scărlătescu a mers alături de concurenții lui și i-a îmbrățișat, în așteptarea verdictului.
Iar cea care a plecat acasă, cu 6 puncte, a fost Amalia, cea mai controversată concurentă a acestui sezon. Tânăra a fost prinsă de mai multe ori trișând la probele individuale, după ce și-a completat farfuriile după terminarea timpului. De asemenea, ea a fost ajutată de fiecare dată de alți concurenți pentru a-și putea face preparatele.
„Credeți-mă că mi s-au umezit ochii de durere. Nu trebuia să plece astăzi oamenii mei”, a afirmat chef Cătălin Scărlătescu.
„Sper să nu-l fi dezamăgit nici măcar o secundă. Sper ca întreaga echipă neagră să intre în semifinală. Nu îmi doream să folosească amuleta astăzi pentru mine”, a spus Amalia după ce a aflat că este eliminată.