Rose Hanbury, despre care se zvonește că ar fi amanta prințului William, va participa la încoronarea regelui Charles al III-lea. Apariția ei ar putea provoca unele tensiuni în rândul cuplului regal.
Încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc sâmbătă, 6 mai, la Westminster Abbey. Evenimentul este unul extrem de important, deoarece marchează începutul unei noi ere după domnia de 70 de ani a Reginei Elisabeta a II-a.
Publicațiile din întreaga lume vor urmări fiecare detaliu al ceremoniei, mai ales că ar putea exista unele momente controversate de surprins. Unul dintre cele mai așteptate momente va fi sosirea lui Rose Hanbury, despre care se presupune că ar fi amanta prințului William. Diverse imagini publicate pe rețelele de socializare par să confirme această speculație, pentru că în unele cei doi par că se sărută. Chiar și Prințul Harry a dat de înțeles în cartea sa, "Spare", că fratele său nu își împarte viața cu cine și-ar dori și că cei de la Palat au făcut tot posibilul să stingă scandalurile în care acesta a fost implicat.
Hanbury va participa la încoronarea Regelui, iar unul dintre băieții ei va avea un rol important
Regele Charles al III-lea a insistat ca Rose să nu lipsească și i-a acordat fiului ei, Oliver, un rol esențial.
Cum și băieții lui Kate Middleton își vor face simțită prezența la ceremonie înseamnă că cele două nu vor putea să se evite.
Rose a fost chiar etichetată drept „rivala lui Kate Middleton", deși cele două au fost apropiate în trecut. Cu toate acestea, The Sun a dezvăluit că acum această poveste s-a stins „Este bine cunoscut că Kate și Rose au avut o ceartă groaznică”, a spus o sursă.
Kate e certată cu Rose. „Odinioară erau apropiate, dar nu mai este cazul. William vrea să joace rolul pacificatorulului, astfel încât cele două cupluri să își poată continua prietenia, având în vedere că trăiesc atât de aproape unii de ceilalți și au mulți prieteni comuni. Dar Kate nu vrea să-i mai vadă și își dorește ca William să-i elimine treptat, în ciuda statutului lor social”.
Camilla are o relație foarte bună cu Kate Middleton.
Rose Hanbury, despre care se zvonește că ar fi amanta prințului William, va participa la încoronarea regelui Charles al III-lea. Apariția ei ar putea provoca unele tensiuni în rândul cuplului regal.