Este zi specială pentru familia Luminiței Anghel. Filip, fiul cel mic al Luminiței Anghel, își sărbătorește astăzi ziua de naștere.
Artista a ținut să îl felicite și a postat o imagine cu ei doi.
Familia Luminiței Anghel are motive de sărbătoare astăzi! Filip Dumitriade a împlinit 11 ani, iar cu ocazia acestei zile speciale, mama sa a postat pe contul ei de Instagram o poză emoționantă cu ei doi.
Luminița Anghel are o familie extrem de frumoasă și, deși nu publică des pe conturile sale de socializare imagini cu fiul său și cu soțul ei, de ziua lui Filip a făcut o excepție. Băiatul Luminiței Anghel și a împlinit frumoasa vârstă de 11 ani, iar artista a marcat momentul cu o imagine rară cu cel mic și o urare emoționantă.
"11 ani! La mulți ani copil bun și cuminte, darul nostru cel mai de preț! Să-ți fie viața plină de surprize frumoase și de visuri împlinite", i-a transmis Luminița Anghel pe Instagram.
Luminița Anghel s-a căsătorit, în 2012, cu Silviu Dumitriade. Filip a venit pe lume atunci când mama lui avea 42 de ani și a fost un copil foarte dorit de către artistă și de către soțul acesteia.
Luminița Anghel a mai fost căsătorită în trecut cu fotbalistul Marcel Pușcaș, dar și cu Dragoș Anghel. La rândul său, și actualul partener de viață al artistei a trecut prin două divorțuri.
Pe lângă fiul biologic, Filip, Luminița Anghel mai are și un băiat adoptat, pe David, din perioada în care artista a fost măritată cu Marcel Pușcaș.