Invitată într-un segment special al emisiunii „La Măruță”, Romanița Iovan (57 de ani) a vorbit, printre multe altele, și despre relația cu avocatul Iulian Gogan (45 de ani), care este cu 12 ani mai tânăr decât ea. Romanița și Iulian formează un cuplu de aproape 13 ani.
Din fostul mariaj cu pilotul Adrian Iovan (n. 1958 - d. 2014), creatoarea de modă are un fiu, Albert Iovan, în vârstă de 15 ani. Dintr-o fostă relație, Iulian are de asemenea un fiu, Teodor, în vârstă de 19 ani. Romanița și Iulian și-au dorit să aibă un copil împreună.
„Mi-am dorit, pentru că se și întâmplase, la un moment dat. Din păcate, am pierdut sarcina. Ar fi trebuit să fie fetiță, ziceam noi. N-a turmentat cu nimic relația noastră. Lucrurile au mers firesc, suntem doi oameni maturi. Ce ne dorim este să fie echilibru între noi, să ne iubim. Asta e important, restul nu mai contează”, a declarat Romanița Iovan în emisiunea „La Măruță”.
În prima parte a aceluiași interviu, Romanița a dezvăluit că a mai pierdut o sarcină în timpul mariajului cu Adrian Iovan. Designerul și pilotul au fost căsătoriți timp de 5 ani, între 2003 și 2008. „Am aflat pe 1 octombrie și s-a întâmplat (n.red.: să piardă sarcina) pe 5 octombrie, așa cred. Foarte repede. Am rămas însărcinată după aceea cu Albert în ianuarie. Tot în octombrie am născut. Divinitatea mi-a dat o bucurie peste aproape exact un an”, a mai declarat.
„Dacă ar fi să trag o linie, în momentul de față, la 57 de ani, aș zice că viața mea, per total, a fost viața unui om normal, care s-a bucurat, care a plâns, care a râs, care a mers înainte, care a stat pe loc, care a iubit, care a avut dezamăgiri. Practic, tot cumulul ăsta de emoții mă definește și eu mă bucur”, a încheiat Romanița Iovan.
Invitată într-un segment special al emisiunii „La Măruță”, Romanița Iovan (57 de ani) a vorbit, printre multe altele, și despre relația cu avocatul Iulian Gogan (45 de ani), care este cu 12 ani mai tânăr decât ea. Romanița și Iulian formează un cuplu de aproape 13 ani.