Camelia Mitoșeru (70 de ani) a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca din București, pe 8 noiembrie 2021. În jurul orei 19:00, actrița a suferit un atac cerebral. În prezent, Camelia Mitoșeru este în continuare internată, starea ei fiind atent monitorizată de către medici.
„S-a întâmplat ieri, chiar de ziua mea (n.red.: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril). Am vorbit cu ea pe la 18:00, era bine, era veselă, am râs împreună la telefon. Apoi, am sunat-o pe la 21:00, nu mi-a răspuns și m-am îngrijorat. Știam că luase un theraflu și acel medicament poate să provoace somnolență, așa că am insistat”, a declarat Mihai Mitoșeru, în exclusivitate pentru Fanatik.
„Am mers peste ea și am găsit-o în cameră. Stătea în fund, dar nu putea vorbi deloc. Am dus-o de urgență la spital, la Floreasca, medicii au preluat-o imediat. Acum este pe tratament pentru AVC, medicii știu mai bine diagnosticul”, a mai spus prezentatorul.
„Nu am putut vorbi cu ea. Am înțeles de la doamna doctor neurolog care se ocupă de ea că poate vorbi acum, nu foarte bine, dar e totuși un pas înainte. Acum, ce să zic? Stau și mă uit pe pereți, la tavan, mă rog la Dumnezeu să fie mama bine, să își revină”, a încheiat.
La începutul anului acesta, mama lui Mihai Mitoșeru a fost operată, „având o tumoră benignă - meningiom”. „Operația s-a terminat cu succes! A durat mult, dar nu au fost probleme! Acum să sperăm că se va recupera cât mai repede! Mulțumim lui Dumnezeu, domnului doctor și tuturor celor care au fost lângă noi! 🙏”, a scris prezentatorul TV atunci, pe Facebook.
„Nu am putut vorbi cu ea. Am înțeles de la doamna doctor neurolog care se ocupă de ea că poate vorbi acum, nu foarte bine, dar e totuși un pas înainte. Acum, ce să zic? Stau și mă uit pe pereți, la tavan, mă rog la Dumnezeu să fie mama bine, să își revină”, a încheiat.