Pe 12 iulie, Luca, fiul Biancăi Brad (53 de ani) și al afaceristului Aurel Frățilă a împlinit vârsta de 16 ani.
Actrița și fostă Miss România 1990 a ținut să-i facă o urare frumoasă băiatului cu ocazia zilei sale de naștere, urare pe care a publicat-o pe pagina sa de Facebook pentru a le arăta tuturor cât de mândră este de fiul ei.
“În urmă cu 16 ani, când a venit pe lume, devenind centrul universului meu, era cât antebraţul meu, uşor ca un fulg, iar trăsăturile feţei îi erau foarte delicate, parcă desenate cu peniţa.Acum, abia dacă îl mai cuprind cu braţul pe după umeri, este mai înalt şi mai greu decât mine, dar delicateţea trăsăturilor feţei a rămas, fiind dublată, între timp, şi de o delicateţe aparte a sufletului lui mare, bun şi frumos, dar şi puternic şi curajos. Şi oriunde va pleca în lumea asta largă, va rămâne centrul universului meu” – este mesajul Biancăi pentru Luca.
Acum este o mama împlinită și fericită, dar în urmă cu câțiva ani, Bianca a trecut printr-o tragedie.
În 2007, actrița trebuia să aducă pe lume cel de-al doilea copil, o fetiță pe care avea de gând să o numească Emma. Din nefericire, Bianca a pierdut sarcina cu câteva zile înainte de a naște, copilul murind sufocându-se cu cordonul ombilical. După tragedie, Bianca Brad s-a retras complet din viața publică.
Actrița și fostă Miss România 1990 a ținut să-i facă o urare frumoasă băiatului cu ocazia zilei sale de naștere, urare pe care a publicat-o pe pagina sa de Facebook pentru a le arăta tuturor cât de mândră este de fiul ei.