Pentru prevenția petelor de transpirație
Zonele care se pătează de obicei din cauza transpirației trebuie stropite cu zeamă de lămâie. Aceeași soluție se poate folosi și la eliminarea petelor proaspete de transpirație.
Petele de transpirație de pe hainele de bumbac
Aspirina poate fi o soluție la îndemâna oricui. Pisează două aspirine în jumătate de cană de apă și aplică soluția pe zonele afectate.
Petele galbene de transpirație de pe tricourile albe
O parte de lichid de spălat vase se amestecă cu 2 părți apă oxigenată și un pic de bicarbonat de sodiu. Pasta se aplică pe pete și se lasă să acționeze timp de o oră. Tricourile se spală apoi normal.
Petele de pe hainele de mătase
Pentru a scăpa de petele neplăcute de transpirație de pe hainele de mătase fă un amestec dintr-o lingură de oțet și jumătate de cană de apă. Cu ajutorul unui burete, tapotează zona pătată și apoi clătește cu apă călduță.
Petele galbene de pe gulerele cămășilor
Cele mai greu de îndepărtat pete, cele de pe gulerele cămășilor pot fi scoase cu ajutorul unei soluții din apă și votcă care se aplică prin pulverizare pe zonele afectate și se lasă să acționeze câteva minute.
Petele galbene de pe sutiene
Sutienele pot fi curățate dacă sunt înmuiate în apă rece cu detergent normal și apă oxigenată cu concentrație de 3%.
Petele de deodorant de pe hainele negre
Petele albicioase de transpirație și deodorant de pe hainele negre se pot scoate dacă presari bicarbonat de sodiu direct pe pată și apoi torni oțet peste el. Lasă să interacționeze, apoi mai presară puțin bicarbonat de sodiu și apoi iar oțet. După acest proces, spală hainele normal.
Petele de transpirație de pe șosete
Aadaugă șosetele pătate într-o soluție formată din 4 linguri de sare de masă dizolvate într-un litru de apă fierbinte și lasă-le până ce petele dispar.
Petele de deodorant de pe hainele negre
Petele albicioase de transpirație și deodorant de pe hainele negre se pot scoate dacă presari bicarbonat de sodiu direct pe pată și apoi torni oțet peste el. Lasă să interacționeze, apoi mai presară puțin bicarbonat de sodiu și apoi iar oțet. După acest proces, spală hainele normal.