Simona Gherghe are din nou probleme cu fiul ei, dar și cu soacra. Prezentatoarea de la Antena 1 și soțul ei au ajuns, ieri, de urgență la spital cu Vlad, care s-a simțit rău. În același timp, soacra vedetei întâmpina probleme de sănătate și ajungea la spital cu o salvare.
Simona a fost însă nevoită să îl lase pe micuț cu partenerul ei de viață și să își reia rolul în emisiunea pe care o moderează. Cu toate astea, a părut tot timpul marcată de povestea prin care trece și a recunoscut că se concentrează cu greu.
Simona a vorbit despre suferin'a ei. „Eu vin de la spital, unde mi-am lăsat copilul cu o branulă. Și am primit niște poze că s-a umflat foarte tare, că a avut o reacție. Adică sunt niște situații în viață, și cu toate aste sunt aici, deși aș fi fost acolo, dar l-am lăsat cu soțul meu, care fix astăzi mai era pe telefon cu o situație, cu mama lui care a ajuns cu salvarea la spital”, a spus prezentatoarea TV în timpul ediției de ieri de la Mireasa.
Pe parcurs lucrurile s-au mai liniștit și Simona și-a ținut prietenii virtuali la curent cu evoluția fiului ei. „Unele zile mai sunt și așa. Vlad a făcut o reacție alergică urâtă și a trebuit să alergăm la camera de gardă. E bine acum”, a scris Simona Gherghe, pe o rețea de socializare, ceva mai târziu.
Simona Gherghe e căsătorită cu Răzvan Săndulescu, cu care are doi copii, pe Vlad și Ana.
Simona a dat atunci marea veste si celor care o admiră. “Suntem acasă, după câteva zile grele, cu Vlad în spital. E prima experiență de genul asta, iar Vlad a fost tare curajos. Și răbdător. Pentru un copil cu o stare excelentă, fără febră, fără simptome, în afară de ganglioni inflamați, e greu să reziști câte 8, 10 ore pe zi, legat de o perfuzie. Ne-am internat la Institutul Matei Balș, pentru că analizele lui Vlad erau extrem de proaste. Niște valori ale transaminazelor foarte mari, cauzate de un virus, care nu i-a dat alte simptome”, povestea atunci Simona Gherghe pe o rețea de socializare.
Simona a fost însă nevoită să îl lase pe micuț cu partenerul ei de viață și să își reia rolul în emisiunea pe care o moderează. Cu toate astea, a părut tot timpul marcată de povestea prin care trece și a recunoscut că se concentrează cu greu.