Mimi (23 de ani) și Sebastian Dobrincu (23 de ani) au format un cuplu timp de 2 ani. Perechea s-a despărțit prima oară în februarie-martie 2021. La scurt timp după, Sebastian a început o relație cu solista Ioana Ignat (23 de ani). După câteva luni de relație, Sebastian și Ioana s-au despărțit, tânărul împăcându-se cu Mimi. Ulterior, Mimi și Sebastian s-au despărțit definitiv în noiembrie 2021. În aceeași lună, solistul s-a împăcat cu Ioana.
Sebastian Dobrincu este unul dintre cei mai tineri oameni de afaceri de succes din România. A început să lucreze din copilărie, fiind pasionat de programare, s-a mutat în America unde și-a făcut un nume, iar apoi a revenit în România. Pe plan sentimental, antreprenorul a avut relații cu influencerița Mimi și cu artista Ioana Ignat. Relația cu Mimi a durat un an, iar despărțirea a fost, potrivit influenceriței, dureroasă. Acum, Sebastian a decis să vorbească pentru prima dată despre ce s-a întâmplat între el și fosta lui iubită. Citește mai multe în articol.
„Am devenit conștientă de faptul că tipare mentale greșite mă făceau să cred că voi fi iubită și apreciată doar dacă sunt victimă, așa că mă complăceam în acest rol în mod involuntar pentru că ăsta era limbajul de iubire pe care îl învățasem în copilărie. Cu alte cuvinte, pentru că aveam nevoie de iubire atunci când eram mică dar nu știam cum să o cer, creierul meu a inventat un mod simplu prin care să o obțină instant: victimizarea. Procesul petrecându-se în subconștient, a stat ascuns mult timp până am reușit eu să îl văd. În momentul în care am realizat că mintea mea mă sabota și mă făcea să fiu tristă, atunci, pentru mine viața s-a schimbat radical. A trecut aproape un an de când am intrat în procesul de vindecare” – a completat Mimi.
Mimi a vorbit recent în mediul online despre cât de greu i-a fost să treacă peste despre dureroasa despărțire de Sebastian. “Anul trecut am trecut prin cea mai grea perioadă din toată viața mea. Am plâns 136 de zile la rând. Da, le-am numarat pentru că mă întrebam tot timpul când o să se termine. Nu era vina nimănui că eram așa, nici măcar a mea pentru că nu alegeam în mod conștient să fiu tristă. Într-o dimineață, după multe discursuri și cărți ascultate despre cum funcționează mintea și ce înseamnă depresia, m-am trezit repetându-mi în minte “break the cycle” - atunci am înțeles ca depindea de mine sa opresc tristetea în care trăiam” – a dezvăluit influnecerița într-o postare pe Instagram.
„Mimi este de profesie creator de conținut. Drama și controversa sunt canalele prin care ea și echipa ei generează beneficii financiare. I-am iertat și ignorat multe atacuri nefondate, atât în privat, cât și în public. Ultimul episod însă, a pus capac, și simt nevoia să vă spun cine este Mimi cu adevărat”, a început Sebastian Dobrincu.
„Nu numai că era fericit cu altcineva, dar cu mine nu a vrut să se afișeze un an de zile de relație, a durut foarte tare să văd că se afișează cu altcineva. Nu a vrut pentru că imaginea mea nu se potrivea cu a lui. El este un geniu și eu nu. Nu asta spunea, dar am avut o discuție la un moment dat și mi-a zis că imaginea mea este controversată și l-aș trage în jos”, a mai explicat Mimi. Ulterior, Sebastian Dobrincu a răspuns tuturor declarațiilor lui Mimi.
Sebastian Dobrincu, adevărul despre despărțirea de Mimi
„Mimi este de profesie creator de conținut. Drama și controversa sunt canalele prin care ea și echipa ei generează beneficii financiare. I-am iertat și ignorat multe atacuri nefondate, atât în privat, cât și în public. Ultimul episod însă, a pus capac, și simt nevoia să vă spun cine este Mimi cu adevărat”, a început Sebastian Dobrincu.