Într-un an, de ziua mea, am avut o moarte clinică. A fost un moment foarte greu. M-am desprins din mine și am văzut tot ce s-a întâmplat, dar toți avem un înger păzitor și era de gardă o doamnă doctor, doamna doctor Petre, care a spus «e moartă», m-a declarat moartă și s-a uitat pe fișă și a spus «astăzi e ziua ei, nu poate să moară fata asta». Atunci a făcut tot posibilul din lume, pentru că am văzut ce a făcut pentru mine, după ceva timp, m-au readus la viață, a spus Adriana Trandafir, potriviti Libertatea.ro.
Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, formează una dintre cele cinci echipe de la „Asia Express - Drumul Împăraților” care au ajuns în Iordania. În ediția din 9 noiembrie, actrița a povestit o întâmplare cutremurătoare ce a avut loc în urmă cu mai mulți ani, chiar de ziua ei de naștere.
Iordania a fost capăt de linie la Asia Express pentru echipa Adriana Trandafir - Maria Speranța. Cele două s-au luptat în cursa pentru ultima șansă cu Eliza & Cosmin Natanticu, Cuza & Emi, Mihai Petre & Elwira pentru a rămâne în competiție, dar au ajuns ultimele la Irina Fodor. Nici diamantul din cufăr nu le-au ajutat să ajungă în Israel, acesta fiind roșu.
Adriana Trandafir este, la cei 65 de ani ai săi, una dintre cele mai apreciate actrițe de teatru. Ea a participat de-a lungul anilor la mai multe emisiuni TV. Recent, chiar a câștigat în cadrul show-ului „Te cunosc de undeva!”. Are doi copii: Maria Speranța, cu care va participa și la Asia Express, și Ștefan.
Actrița Adriana Trandafir va participa la cel de-al patrulea sezon din „Asia Express” îmăreună cu fiica ei, Maria Speranța.
"Cea mai provocatoare experienţă personală, de până acum, singura în care o să ne testăm limitele, puterea de a merge cu adevărat mai departe, după ce o să spunem: gata, până aici, nu mai pot. Împreună, pentru prima oară, suntem o echipă în situaţii nemaintâlnite, în locuri neştiute, în condiţii netrăite şi nebănuite. O să trecem prin multe bune şi rele şi o să încercăm să facem faţă cerinţelor. Sperăm ca timpul nepetrecut împreună până acum să se adune într-un exercitiu de iubire, ambiţie, autocunoaştere, bucurie şi joacă, sperând să nu regretăm niciodată această alegere. Asia Express, noi suntem pregătite, tu?", a declarat Maria Speranța, fiica Adrianei Trandafir.
Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța
“Eu nu am crezut că va fi atât de greu", spune și Adriana Trandafir.