EXCLUSIV! Interviu cu Alex Parker, DJ-ul român care vrea să cânte pe Lună în premieră

De Bianca Prangate, pe
La numai 25 de ani, Alex Parker este un DJ și producător muzical extrem de talentat, care a fost deja pe scenele unor festivaluri celebre, cum ar fi Untold și Neversea.

A colaborat cu majoritatea artiștilor din România, a reușit să mixeze în premieră mondială pe o turbină, la 100 de metri înălțime, în cel mai mare parc eolian din Europa, și începea să trăiască visul american chiar înainte să lovească pandemia – nu e de mirare că Alex Parker e unul dintre cei mai fascinanți oameni cu care am stat de vorbă.

În revista Unica de iunie poți descoperi interviul integral cu Alex Parker, tânărul DJ care face senzație. Revista Unica se găsește la punctele stradale de difuzare a presei, în lanțurile Metro și în rețeaua Inmedio. 

Să facem un exercițiu de imaginație: dacă pașii nu te-ar fi purtat pe calea industriei muzicale, ce altă carieră crezi că ar fi prezentat interes?

Cu toate că sunt adeptul gândirii în universuri paralele și îmi fac scenarii mereu cu mai multe variații de outcome, nu prea am stat să mă gândesc la „ce-ar fi fost dacă…”. De regulă, sunt cu „ce-ar fi dacă”. Dar hai să vedem: eu am fost la liceu cu profil mate-info, iar la facultate am studiat ingineria construcțiilor, așadar e foarte posibil să fi mers către acest domeniu.

EXCLUSIV! Interviu cu Alex Parker, DJ-ul român care vrea să cânte pe Lună în premieră

Sunt, de asemenea, foarte pasionat de IT și un mare fan al zonei Crypto și Stocks. Trading trebuie să recunosc că fac ca un fel de hobby, mi se pare foarte important să-ți pui banii să muncească în locul tău și mulți omit posibilitățile veniturilor pasive.

Povestește-mi despre Untold și Neversea, unde ai mixat înainte de pandemie.

Tatăl meu m-a dus la prima ediție Untold, când aveam 20 de ani. În fiecare an după aceea am continuat să merg cu familia și cu prietenii, n-am ratat nicio ediție. La fel și cu Neversea. La Neversea, am mixat și în 2018, și în 2019, pe main stage. Momentul când am ajuns pe scena mare de la Untold a fost însă foarte diferit. N-am avut nicio emoție, am simțit că acolo trebuia să fiu, după atâția ani în care am proiectat asta, efectiv îmi trăiam visul.

Situația actuală te-a forțat să pui pauză visului american. Mai există acel vis acum?

Nu s-a schimbat absolut nimic, ba din contră, am conturat și mai bine ceea ce vreau să fac și simt că acum am viziunea mult mai limpede. În ultima perioadă, lumea s-a îndreptat foarte mult spre piața de Crypto, iar faptul că am putut să le ofer un imn prin piesa „I Want The Money” a fost o sincronicitate. Și, culmea, piesa a fost compusă în urmă cu doi ani, în Los Angeles. Mi-am făcut atunci o promisiune că nu voi lansa piesa decât dacă găsesc o oportunitate mare care să-mi permită să realizez un videoclip la standarde de Hollywood.

Care este experiența cea mai nebunească pe care îți dorești să o duci la capăt până la finalul vieții?

Să stau în dreapta campionului James Deane într-o cursă de la Formula Drift. Să învăț să pilotez un avion supersonic. Să îl cunosc pe Elon Musk și să mă ajute să am primul concert de pe Lună și de pe Marte.

Ție îți plac mult și călătoriile. Care este cel mai interesant loc în care ai fost?

Am fost fugărit de un șarpe pe Hollywood Hills. Am aterizat un avion mic pe insula Catalina, unde am reușit „performanța” de a da cu aripa de pământ. Am lucrat pe consola pe care a fost mixat albumul Thriller al lui Michael Jackson. Totul în California. Am văzut peste jumătate de Europa, am vizitat multe țări atât din Asia, cât și din Africa, însă cele mai frumoase amintiri le am în America de Nord. Cu toate astea, cred că sunt abia la începutul călătoriilor și abia aștept să văd ce îmi rezervă viitorul.

Ai suferit vreodată din dragoste?

Da, am fost rănit și am și rănit. Cred că relațiile sunt unul dintre cele mai bune moduri de a te cunoaște pe tine, ele pot scoate atât ce e mai bun din tine, cât și ce e mai rău.

Spune-mi o calitate a ta de care ești mândru, dar și un defect de care îți dorești să scapi.

Cred că aici ar fi de menționat un 2 în 1, pe care îl tot practic: perfecționismul. Câteodată devin prea exagerat și sunt unele detalii care poate nu merită atâta atenție. În același timp, am primit feedback de la mulți oameni că se simte în muzica pe care o fac că este totul calculat și reglat la milisecundă.

Foto – Christian Tudose

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!