S-a luptat ca o leoaică pentru puiul ei și a reușit să îi salveze viața. Fondatoarea brandului de încălţăminte Musette a născut la cinci luni un băieţel de 815 grame. Nimeni nu i-a dat prea multe șanse de supraviețuire.
Cristina Bâtlan a simțit însă că acel copil are un destin și nu se poate pierde așa. Nu a disperat, a luptat, și a avut ca aliat un medic, pe Ana Culcer. În cele din urmă, imposibilul a devenit posibil. Povestea juratei de la Imperiul leilor este impresionantă.
Fiul Cristinei Bâtlan îi e recunoscător și azi medicului care l-a salvat. „Medicii au spus că nu are nicio şansă. Au vrut să-l arunce la gunoi, nu voiau să-l bage în incubator, pe externarea din spital scria avort”, a povestit Cristina Bâtlan, în podcastul lui Măruță.
„Copilul a fost declarat viu după trei zile, pentru că şansa lui era infimă, nu exista. Eu nu l-am văzut în primele trei zile, l-am văzut abia după trei zile. Am văzut un copil care râdea. I-am cerut surorii mele să-mi facă haine pentru Adi, i-am spus să se ducă să ia un costum de vârsta zero şi să îl taie la jumate”, a mai spus ea.
„L-am operat la ochi la minus trei săptămâni. Adică înainte de termenul la care trebuia să se nască. Înainte de operaţie am contactat peste 90 de doctori. Din păcate cei mai buni doctori fie nu erau în România, fie nu aveau aparatura necesară. Până la urmă, am găsit un medic în România, care l-a operat şi a făcut o treabă extraordinară. Acum, Adi este perfect. A recuperat tot!”, mai spune Cristina Bâtlan.
S-a luptat ca o leoaică pentru puiul ei și a reușit să îi salveze viața. Fondatoarea brandului de încălţăminte Musette a născut la cinci luni un băieţel de 815 grame. Nimeni nu i-a dat prea multe șanse de supraviețuire.