Artiștii Viorica și Ioniță de la Clejani au doi copii, o fiică și un fiu, Margherita (28 de ani) și Fulgy (23 de ani). Cu doar câteva zile în urmă, Fulgy a fost externat de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Profesor Doctor Alexandru Obregia din București.
Tânărul a fost internat după ce autoritățile l-au surprins conducând sub influența unor substanțe interzise. Ulterior, Fulgy a stârnit un scandal mediatic, susținând că a consumat substanțele interzise la studio-ul deținut de Alex Velea.
Recent, Margherita a publicat în mediul online un videoclip în care apare cu perfuzia la mână. „Am ajuns pe aici să fac o terapie de revitalizare. Prin această perfuzie intră electroliți, amino-acizi, vitamine și tot ce are corpul nevoie. Fiecare dintre noi are nevoie de mai multă energie”, a explicat solista.
Margherita este trimisă în judecată pentru pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și producerea unui accident. Incidentul s-a petrecut în mai 2020, când solista se deplasa pe un bulevard din București.
A pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism parcat regulamentar pe prima bandă de circulație. Dosarul a fost înregistrat însă în iunie 2021, la Judecătoria Sectorului 4. Primul termen nu a fost încă stabilit.