Florin Dumitrescu a decis să își reîncarce bateriile într-o vacanță de poveste după un sezon plin la Chefi la cuțite.
Cunoscutul bucătar și-a luat soția și fiicele și au fugit cu toții în Italia. Cei patru petrec pe cinste departe de țară și nu ezită să își mărturisească trăirile pe rețele de socializare. Ba mai mult, au avut parte și de o întâlnire de zile mari. L-au cunoscut personal pe actorul Dennis Quaid, au schimbat impresii cu el și au și bifat câteva fotografii.
Cheful își ține la curent și admiratorii virtuali cu trăirile pe care le încearcă de când a părăsit țara. “Ziua 1 de plajă. Hidratare cu apă. Frecat corp cu spf. Crizat de nisipul uscat pe picioare. Speriat de șocul termic cu apa rece. Toate bune. Fetele fericite. Consum responsabil de calorii”, precizează Dumitrescu.
Cheful a avut parte și de o surpriză de zile mari în acest sejur. S-a întâlnit la un restaurant cu celebrul actor american Dennis Quaid, care a fost căsătorit cu Meg Ryan. "Întrerup seria de poze de la plajă pentru aceasta poză, Dennis Quaid", a făcut anunțul Chef Dumitrescu pe o rețea de socializare.
Florin Dumitrescu e mulțumit că fetele lui adoră noua destinație de vacanță.
Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina, s-au cunoscut în restaurantul unde el lucra și nu s-au mai despărțit. Apoi povestea le-a fost completată și de două fetițe superbe. Cheful de la Antena 1 are doar cuvinte de laudă despre jumătatea lui și despre iubirea ce îi leagă. Cei doi au sărbătorit, luna trecută, 10 ani de mariaj.