Cristian Boureanu (49 de ani) și Cristina Belciu (25 de ani) au format un cuplu timp de 4 luni și jumătate. După despărțire, afaceristul a fost fotografiat în compania fostei logodnice, Laura Dincă (26 de ani). Cristian și Laura s-au despărțit în vara anului 2021, după 6 ani de relație, dintre care 3 de logodnă.
Recent, modelul a vorbit despre fosta ei relație cu afaceristul.
„Sentimentele nu dispar de pe o zi pe alta. Eu am zis și atunci că îi port un respect deosebit, o dragoste, dar compatibilitatea și dragostea nu sunt același lucru. Așa am decis amândoi. Până la urmă, cred că fiecare e menit să fie cu persoana pe care o merită. Un lucru pe care l-am învățat de la Cristi a fost ca niciodată să nu mai zic niciodată. Dacă, cu tot cu iubirea pe care ne-am purtat-o, lucrurile nu au funcționat, e greu să te gândești la o împăcare, pentru că cel mai important e ca fiecare să fie lângă omul care îi aduce liniște și fericire”, a declarat Cristina Belciu, la Antena Stars, potrivit Spynews.
„Eu am un respect deosebit pentru Cristi și am zis-o de fiecare dată. Nu știu, nu mă mișcă în niciun fel pentru că nu e treaba mea. Noi am încheiat ceva și de aici este decizia lor ce o să facă. Eu nu concurez cu nicio femeie. Știu ce reprezint și sunt foarte bine cu mine. Nu stau să plec urechea la micile săgeți care se trimit către mine. E sub demnitatea mea. Nu aș avea o problemă dacă fostul meu s-ar împăca cu fosta lui. Niciodată să nu zic niciodată, am învățat de la Cristi. E greu să te gândești la o împăcare”, mai spunea actrița recent, tot la Antena Stars.
Pe 21 mai, Cristina a împlinit 25 de ani
„Sfert de secol și, promit, sfert de viață. Din cireșele amare, puțină ironie, dar întotdeauna cu sâmburele de adevăr la mijloc. Din iubiri, petalele florilor ce mi-au lăsat roșul din obraji. De la mama ochii calzi și iertători, de la tata privirea ușor ștrengară, dar sinceră. De la mare, neputința statorniciei, dar de la câmpia pe care mă plimbam în copilărie, dorința de a mă așeza și bucura de prezent. De la toate câte puțin am luat, dar mai mult am dat: lumină, zâmbete, dragoste, putere. Din toate am pus în ceea sunt azi și din ceea ce sunt azi voi da să fiu ceea ce am visat să devin mâine. Doamne, mulțumesc!”, a scris modelul în mediul online.
Zilele trecute, alături de o prietenă, Laura Dincă i-a făcut o vizită acasă lui Cristian Boureanu. De acolo a ieșit cu o pungă. În aceeași zi, mai târziu, cele două au mers la un restaurant din București, unde Cristian se afla deja alături de câțiva prieteni.
Tinerele se așază la o altă masă, unde Cristian vine și le vorbește în picioare câteva momente înainte de a se așeza lângă ele. Revine la masa amicilor săi, apoi iese din restaurant pentru a vorbi la telefon cu fiica lui, Ioana (21 de ani). În timpul apelului, Cristian îi cere Ioanei să rupă legătura cu fosta lui iubită, Cristina.
„Nu mai apuca să vorbești nimic cu ea, ea e treaba mea. Nu știu cum te vezi tu cu Cristina la 1 noaptea. Ioana, să nu te superi pe mine. (...) Când ajungi acasă să-mi dai și mie un mesaj. Te pup și te iubesc!”, spune afaceristul, potrivit Spynews.
„Cristina a fost cel mai bun și frumos cadou de la destin pe care l-am primit în ultima perioadă. O dragoste neașteptată și împărtășită de amândoi la maximum, care ne-a făcut să trecem peste orice judecăți și prejudecăți și să încercăm să fim împreună”, a declarat Cristian Boureanu, după despărțirea de model.
„Cristina e matură și educată, cu un suflet excepțional și o inimă enormă, o fată cum nu credeam că o să întâlnesc și pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că a adus-o în viața mea. O veritabilă lady, cu un suflet de copil. A reușit să-mi schimbe viața în bine mie și, mai ales, paradoxal, fetei mele, Ioana, pe care a reușit să o ajute să-și descopere pasiunea și talentul. Mulțumesc pentru tot, Cristina!”, a încheiat.
Cristian Boureanu (49 de ani) și Cristina Belciu (25 de ani) au format un cuplu timp de 4 luni și jumătate. După despărțire, afaceristul a fost fotografiat în compania fostei logodnice, Laura Dincă (26 de ani). Cristian și Laura s-au despărțit în vara anului 2021, după 6 ani de relație, dintre care 3 de logodnă.