Ciprian Tătărușanu (36 de ani), portarul AC Milan, și Antoaneta Năstase (34 de ani) s-au căsătorit într-o locație de basm: Villa d’Este de pe malul lacului Como (Lombardia, nordul Italiei).
Ciprian și Antoaneta sunt împreună din anul 2010. Cuplul are trei copii, doi fii și o fiică, Sebastian (8 ani), Matei (6 ani) și Isabel (3 ani).
Perechea a avut în jur de 50 de invitați. Printre aceștia s-au numărat și câțiva dintre foștii colegi ai portarului de la FCSB și echipa națională, ca Alex Chipciu, Vlad Chiricheș, Iasmin Latovlevici și Alin Toșca.
Ciprian și Antoaneta s-au logodit în septembrie 2020. „Când am sosit la Milano”, a zis Antoaneta, pentru Milan TV, completată de sportiv: „Am fost la națională zece zile, apoi am venit direct aici și am mai stat două săptămâni. O lună departe de ea și de copii. După ce am găsit casa, am plecat la Lyon să-i aduc. Și, la întoarcere, am cerut-o de soție”. „Am plâns”, a adăugat Antoaneta.
„Îmi place să mă joc cu copiii, dar și să-i ajut la teme. Eu sunt cel mai calm și e nevoie de răbdare. Odată terminate lecțiile, începe joaca, inclusiv pe PlayStation. La PlayStation, eu mai mult îi privesc și îi ajut când ei nu găsesc soluții”, a mai spus portarul, în același interviu.
Cât despre un al patrulea copil, Ciprian a mărturisit privindu-și partenera: „Mereu îi spun că încă o surioară ar fi extraordinară pentru ei”.
Villa d’Este, unde a avut loc petrecerea, e cunoscută drept una dintre cele mai spectaculoase și luxoase locații din Italia.
Ciprian Tătărușanu a evoluat de-a lungul carierei la echipele Juventus București, Gloria Bistrița, Steaua, Fiorentina, Nantes, Lyon și acum joacă la AC Milan. În acest moment, Tătărușanu are o cotă de piață de 600 de mii euro, conform Transfermarkt.
Ciprian Tătărușanu (36 de ani), portarul AC Milan, și Antoaneta Năstase (34 de ani) s-au căsătorit într-o locație de basm: Villa d’Este de pe malul lacului Como (Lombardia, nordul Italiei).