Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei, George Steven, s-au logodit miercuri, 27 iulie 2022, după nici 2 luni de relație. Logodna a avut loc într-o biserică din București. Prezentatoarea TV s-a despărțit de artistul grec Nikos Papadopoulos în iunie 2021, după mai mulți ani de relație.
„În mai puțin de două luni ne-am logodit. A fost o slujbă de binecuvântare și mă bucur că am avut copiii lângă noi, toți cei trei copii. Asta a fost cel mai frumos”, a declarat Adriana Bahmuțeanu la „Xtra Night Show”.
Din fosta căsnicie cu Silviu Prigoană, Adriana are doi fii, Eduard și Maximus. La rândul său, dintr-o altă relație, George are un fiu. La Antena Stars, bărbatul a dezvăluit că fosta lui parteneră s-a stins din viață la doar trei luni de la nașterea fiului lor.
Despre părerea fiilor ei în ceea ce privește logodna, Adriana a mai spus: „Foarte bine (n.red.: au reacționat), să știi că s-au bucurat. Chiar i-am întrebat ce părere ar avea dacă m-aș căsători și au zis că ar fi foarte tare ideea și că abia așteaptă să vină la nuntă. Deci le-a plăcut”.
George Steven locuiește în Statele Unite ale Americii din 1999, lucrează în domeniul imobiliar, iar pe Adriana a cunoscut-o prin intermediul lui Carmen Harra. Adriana și George s-au logodit după doar 1 lună și jumătate de relație.
„Ne-am simțit foarte bine, pentru că, de fapt, asta ne-am dorit, un drum al vieții împreună. (…) Cu familia, cu nașii și cu prietenii apropiați. Și la nași a fost la fel, s-au cunoscut și s-au căsătorit foarte repede și noi la fel. O să urmeze și cununia civilă și o nuntă frumoasă cu toată lumea, dar vrem să le pregătim din timp, nu mai vrem balamuc și agitație”, a mai declarat Adriana la Antena Stars, potrivit Spynews.
Adriana Bahmnuțeanu și George Steven își doresc să devină părinți.
„Da, aș avea răbdare (n.red.: cu un alt copil), asta mi-am dorit tot timpul, o familie și un copil. Dacă aș avea o putere aș face și zece, nu unul, dar e cam greu zece, dar măcar unul și bun și împreună cu băieții noști să-l creștem pe cel mic”, a mai declarat prezentatoarea, tot la Antena Stars.
Prezentatoarea TV s-a căsătorit pentru prima dată la doar 18 ani.
„A fost o relație toxică și ne-am despărțit. Am fugit vreo două luni de el și am stat la o prietenă. Era un om violent, nu numai cu mine, ci și cu proprii lui părinți. Îmi pare bine că mi-am găsit tăria să plec din acea casă și să rup relația cu el, deși îmi era foarte frică pe vremea aia de el. Îmi era frică că o să mă omoare sau că o să-mi facă ceva rău”, declara Adriana în noiembrie 2021, în emisiunea „În Oglindă”.
Adriana și Silviu Prigoană s-au căsătorit pentru prima dată în anul 2003. Primul divorț a urmat la scurt timp, chiar după luna de miere. În ianuarie 2004, vedeta TV și omul de afaceri s-au împăcat. O lună mai târziu, divorțau pentru a doua oară.
În august 2005 s-au căsătorit din nou, iar la începutul anului 2007 au divorțat pentru a treia oară. În mai 2009 s-au recăsătorit, iar al patrulea divorț a avut loc în vara anului 2012. În 2013, în perioada sărbătorilor de Paște, s-au împăcat pentru ultima oară, iar în primăvara anului 2015 au divorțat pentru ultima oară.
Din anul 2016, Silviu Prigoană este căsătorit cu Mihaela Prigoană.
Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei, George Steven, s-au logodit miercuri, 27 iulie 2022, după nici 2 luni de relație. Logodna a avut loc într-o biserică din București. Prezentatoarea TV s-a despărțit de artistul grec Nikos Papadopoulos în iunie 2021, după mai mulți ani de relație.