Cristi Borcea (52 de ani) și Valentina Pelinel (41 de ani) sunt căsătoriți de patru ani. Cei doi au făcut cununia civilă în septembire 2018, iar apoi nunta religioasă un an mai târziu, pe 30 septembrie 2019, în Ungaria.
Borcea și Pelinel au împreună trei copii - două fete gemene Indira Maria și Rania Maria (2 ani) și un fiu, Milan (5 ani).
Între omul de afaceri și fostul model a fost dragoste la prima vedere. Valentina Pelinel a recunoscut că a simțit o chimie aparte pentru fostul patron al clubului Dinamo, iar gestul făcut de ea la prima întâlnire a lor confirmă acest lucru.
Recent, într-un podcast moderat de prezentatoarea de la Antena Stars, Nasrin Ameri, Valentina Pelinel a dezvăluit care a fost primul lucru pe care l-a făcut când s-a întâlnit cu Cristi Borcea: “Prima mea amintire rămâne de când l-am văzut prima dată. M-am dus la el și i-am sărit în brațe! Nu am să uit niciodată. Eu sunt o fire timidă, dar așa am simțit atunci să fac. Amândoi am sacrificat enorm ca să fim împreună și să avem o familie. Am lăsat lumea rea să-și facă o mie de scenarii. De când ne știm ne-am plăcut. A fost o chimie între noi înainte de orice, pentru ca noi vorbeam foarte mult” – i-a mărturisit Valentina Pelinel lui Nasrin.