Beneficiile consumului de grapefruit

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Grapefruit-ul nu este doar un fruct delicios, ci și foarte sănătos. Află care sunt beneficiile sale pentru sănătatea ta.

Grapefruit-ul este sărac în calorii, bogat în fibre și fitronutrienți, însă consumat în timpul tratamentului cu anumite medicamente, poate da efecte adverse. Dacă iei pastile, este foarte important să îți întrebi medicul despre felul în care ar putea interacționa cu acest fruct.

De ce este bine să mănânci grapefruit

Grapefruit-ul este plin de vitamina C și conține numeroși antioxidanți ce mențin sănătatea cardiovasculară. Dacă îl incluzi în alimentația ta, îți întărești sistemul imunitar și scazi riscul unui deces cauzat de boli de inimă, accident vascular ori cancer.

Carotenoizii sunt compuși ce se găsesc în majoritatea fructelor și legumelor și te protejează de anumite boli. Grapefruit-ul conține mai mulți decât alte vegetale, iar un studiu din 2005 a arătat că protejează împotriva cancerului la prostată.

Grapefruit-ul conține și limonoizi, sunt un alt grup de fitonutrienți sănătoși, ce controlează activitatea genelor cancerigene.

Beneficiile consumului de grapefruit pentru sănătate

Fibrele conținute de grapefruit reduc acumulările de pe artere, iar vitamina C întărește și menține elasticitatea acestora. Datorită acestor proprietăți, consumul de grapefruit scade riscul apariției aterosclerozei.

Studiile au arătat că grapefruit-ul este benefic și în prevenirea cancerului la sân. În plus, bioflanoidele pe care le conține opresc chiar răspândirea celulelor canceroase.

Consumul de grapefruit este indicat mai ales în caz de răceală, când îți ajută organismul să lupte cu infecția. Acest fruct este, de asemenea, eficient în scăderea colesterolului.

Dacă vrei să scapi de oboseală, bea, seara, un pahar de suc de grapefruit, amestecat cu sucul de la o lămâie și un pic de miere.

Când ai febră, pe lângă lichidele pe care trebuie să le consumi este bine să bei și un pahar de suc de grapefruit.

Sursa foto: thinkstockphotos.com.

Ultima modificare noiembrie 20, 2014 6:51 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale