Uneori, cele mai bune produse pentru îngrijirea pielii sunt şi cele mai simple, şi cele mai ieftine. Să luăm, de exemplu, cinci produse pe care le ai în bucătărie – ovăzul, portocalele, laptele, smântâna şi ceaiul de muşeţel.
Te-ai gândit vreodată că le-ai putea folosi în locul cosmeticelor? Iată cât de simplu e să o faci:
Tratament antiacneic cu ovăz
Fulgii de ovăz pe care îi mănânci dimineaţa, la micul dejun, sunt excelenţi pentru calmarea iritaţiilor, a inflamaţiilor ori pentru a-ţi controla acneea. Tot ce trebuie să faci e să pui un pumn de ovăz într-un bol cu apă caldă şi să laşi amestecul să stea peste noapte. Dimineaţa următoare foloseşte apa aceea pentru a te spăla pe faţă. Datorită proprietăţilor ovăzului, apa rezultată are o mulţime de beneficii, acţionând ca o barieră naturală de protecţie asupra pielii.
Exfoliant cu aromă de portocală
Ştiai că acidul din portocale are puterea de a înlătura celulele moarte de la suprafaţa pielii? Amestecă sucul de la o portocală cu nişte zahăr brun şi două linguri de ulei de măsline şi vei obţine cel mai bun produs hidratant şi exfoliant pe care l-ai folosit vreodată.
Tratament intensiv de hidratare cu proteine din lapte
Şi acidul lactic din lapte poate fi folosit ca şi exfoliant, ce-I drept, unul mult mai delicat cu pielea însă. Dar ca o variantă de tratament pentru pielea ta, şi de ce nu… răsfăţ, o dată pe lună poţi turna în apa de baie şi o cutie de lapte. Proteinele din lapte îţi vor hidrata pielea, acidul lactic o va exfolia cu delicateţe, iar rezultatul va fi foarte plăcut, cu siguranţă.
Mască hidratantă cu smântână
Smântâna este un excelent demachiant! Nu o spunem noi, ci unele femei care chiar au încercat acest procedeu. Însă smântâna mai poate fi folosită şi ca mască intens hidratantă pentru ten şi decolteu, în cazul persoanelor cu piele uscată. Dacă vei încerca acest truc vei remarca imediat că pielea ta va deveni mai fină, mai curată şi mai luminoasă.
Remediu cu muşeţel împotriva ochilor umflaţi
Ceaiul de muşeţel te poate scăpa de pungile de sub ochi, datorită calităţilor sale recunoscute de antiinflamator. Înmoaie nişte dischete demachiante în ceai rece de muşeţel şi aplică-ţi-le sub ochi, ca nişte comprese. Lasă-le să acţioneze câteva minute şi apoi clăteşte-te. Dacă vei repeta acest procedeu, vei vedea că pe parcurs, pungile de sub ochi se vor diminua.
Foto: femeie care face baie in lapte, Shutterstock