Cum arată Soso, câștigătorul Big Brother, la 16 ani de la încheierea show-ului

De Mădălina Manole pe 03 februarie 2019
Soso, pe numele real Sorin Fișteag, a câștigat show-ul “Big Brother” în urmă cu 16 ani și, deși avea toate șansele să devină celebru, așa cum au devenit colegii săi, Ernest, Violeta Ivu și Andreea Vasile, acesta a ales un drum total opus.

Soso era student la medicină în anul 2003, atunci când rula emisiunea “Big Brother”, iar acum, la vârsta de 38 de ani, acesta se poate lăuda cu o carieră solidă în domeniul ales, fiind medic, însă nu în România, ci în Germania. Ceea ce ne-a surprins de-a dreptul este schimbarea radicală a înfățișării acestuia și, pe bună dreptate, pentru că de atunci au trecut aproape două decenii, iar trăsăturile tânărului de 22 de ani s-au maturiazat.

Soso Sorin Fosteag - big brother

Soso Sorin Fișteag continuă să studieze pentru a-și lua o a doua specializare, în pneumologie: Nu știu exact ce oferte a primit fiecare dintre concurenți, după show. Cert e că, după Big Brother, cu toții aveam un potențial de imagine care putea fi exploatat. Cine a vrut să o facă a făcut-o, cine nu (cum sunt și eu), și-a văzut de drumul său. Cine a vrut să ducă lupta, a dus-o cu succes. Eu m-am concentrat pe medicină, iar acum sunt specialist pe medicină internă în Germania și fac a două specializare pe pneumologie”. – a declarat Sorin Fișteag pentru vice.com.

Sursă foto: Libertatea

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite