Săptămâna aceasta nu este una proastă, dar e destul de dificilă pentru multe dintre zodii. Astrele ne încetinesc şi ne fac să depunem un efort mai mare pentru lucruri care de obicei ni se par uşoare. Vezi ce te aşteaptă şi pe tine în săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie.
Berbec
Te numeri printre norocoşii care nu simt prea tare influenţa neplăcută a astrelor. Pentru tine, lucrurile merg bine şi uşor, multe din ele vin de la sine şi nu trebuie să lupţi prea mult ca să-ţi împlineşti scopurile. Dacă vei avea un pic de discutat şi dus muncă de convingere, asta se va întâmpla în familie, unde cineva mai în vârstă nu vrea să renunţe la orgoiu, chiar dacă nu are dreptate.
Taur
Astrele îţi pun beţe în roate, mai ales la serviciu, prin intermediul unor persoane care ţi se opun doar din obişnuinţă, fără a avea vreun motiv real să o facă. Tu nu trebuie să-ţi pierzi diplomaţia şi respectul faţă de acele persoane pentru că situaţia s-ar înrăutăţi. Nu greşeşti cu nimic, şi totuşi simţi mereu că trebuie să-ţi dovedeşti nevinovăţia.
Gemeni
Unii oameni sunt împotriva ta, dar e foarte probabil să aibă dreptate. Nu sta să te cerţi, mai ales dacă ştii să greşeşti. E un moment în care trebuie să laşi orgoliul la o parte şi să te recunoşti învinsă pentru a putea să o iei de la capăt cu forţe proaspete. Sfârşitul săptămânii aduce pentru tine un nou început cu mari şanse de reuşită.
Rac
Pentru tine e greu mai ales din punct de vedere fizic. Ţi se pare că te mişti mai greu, oboseşti repede şi nu dai randament la nimic. Poate că te-a ajuns din urmă oboseala, mai ales dacă nu ai apucat să te odihneşti cum trebuie peste vară. Lucrurile pot să o ia razna dacă nu faci efortul de a ţine pasul cu cei din jur – e valabil mai ales la serviciu.
Vezi celelalte zodii în pagina următoare!