În mediul online, Adela Popescu (34 de ani) a publicat o fotografie surprinsă în a 37-a săptămână de sarcină. Prezentatoarea de televiziune va naște foarte curând. Adela și soțul ei, Radu Vâlcan (44 de ani), vor avea un al treilea fiu. Perechea mai are doi băieți, Alexandru (5 ani) și Andrei (2 ani).
„O poză brută, neretușată, din casa noastră cu copii, deci cu dezordine, cu burta mândră și privirea încrezătoare #37desăptămâni #tictac”, a scris Adela în descrierea fotografiei.
La începutul lunii iunie, invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Adela a vorbit despre temerile sale înainte de a treia naștere. „În primul rând, acum mă preocupă foarte tare care este chestia cu COVID-19.”
„Într-adevăr, am început să am și mari emoții pentru naștere pentru că, dacă la prima mi s-a părut că a fost complicat și dureros, dar m-am gândit că a fost o întâmplare, la a doua m-am dus mult mai relaxată și a fost chiar mai greu. Acum, a treia oară, am o certitudine că va fi foarte greu.”
„Mă gândesc o dată la naștere, mă sperie povestea cu COVID și mă mai sperie felul în care voi gestiona afecțiunea pe care o pot oferi celor trei copii. E vorba de o foarte bună organizare, pornind de la orele de somn. (...) Mă consumă să încerc să găsesc o soluție [ca să petrec cât mai mult timp cu fiecare în parte]”, a mai spus prezentatoarea TV.