De 8 ani și jumătate, Antonia (31 de ani) formează un cuplu cu artistul Alex Velea (36 de ani). Perechea are împreună doi fii, Dominic și Akim, în vârstă de 6 și, respectiv, 4 ani. Artista mai are o fiică, Maya, în vârstă de 10 ani, din primul mariaj.
Deși s-au cunoscut când formau alte cupluri, Antonia cu primul ei soț, Vincenzo Castellano, și Alex cu prima lui soție, Ana, povestea lor a început abia după ce respectivele relații s-au sfârșit. „Ne cunoaștem din anul 2009 și ne-am îndrăgostit la finalul anului 2012”, a spus Alex. „E o poveste grea”, a completat Antonia.
Sunt un om împlinit și fericit. Sper că sunt un stâlp pentru ea, așa cum e și ea pentru mine. Te iubesc și te respect și îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru mine. Acum o să mă întrebe dacă am pregătit inelul. În ultimul timp mi-a făcut gluma asta: «Știu! Mă ceri de nevastă! Știu, deci de-asta m-ai chemat la emisiune. Unde e inelul?»”, a mai spus solistul. „Stai măi, gata”, a adăugat Antonia lăcrimând. „Da, așa sunt eu idiot, am trecut dintr-una într-alta. Sunt super fericit că e lângă mine pentru că e sprijinul meu la modul cel mai serios, e prietenul meu cel mai bun, e totul pentru mine”, a încheiat Alex.