Cum să-ţi întinzi părul fără placă

Dacă ai părul creţ şi vrei să experimentezi cu coafuri ce presupun un păr drept, dar nu vrei să investeşti încă de la început într-o placă, există totuşi o soluţie – îţi poţi îndrepta părul cu ajutorul agrafelor.

Tot ce trebuie să faci pentru a-ţi îndrepta părul în mod natural este să te speli ca de obicei, să foloseşti un balsam la final şi să te piepteni foarte bine la final, când părul este încă umed, pentru a îndrepta cât mai mult părul. Dacă ai la îndemână şi un ulei special pentru păr, acum e momentul să îl foloseşti. Apoi, întinde bine cu mâna şuviţă cu şuviţă şi prinde tot părul în agrafe mari, din zece în zece centimetri.

Te poţi culca cu agrafele în cap, pentru că cele mai bune rezultate se vor vedea abia după câteva ore. Când le vei da jos vei vedea că părul este considerabil mai drept, însă mici bucle se vor forma acolo unde ai avut prinse agrafele. Piaptănă-te din nou şi, pe măsură ce îndrepţi părul cu pieptenele, foloseşte un fixativ.

Părul se va întinde după câteva minute însă, având în vedere că nu ai folosit niciun instrument de styling pe bază de căldură, noua coafură va dura doar câteva ore sau… până la prima ploaie.

Foto: femeie cu par drept/ Shutterstock

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Glamour
Elle
Libertatea
Realitatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Frumuseţe