Theo Rose este însărcinată în șapte luni și, la fel ca orice femeie în situația ei, are momente în care se simte obosită, epuizată sau fără chef de nimic. Artista și-a uimit fanii de pe Instagram, unde a postat un filmuleț în care nu pare a se simți prea bine.
De obicei o fire energică, plină de viață și pusă pe glume, Theo Rose a postat pe InstaStory un clip în care apare nemachiată și vorbește încet, fără vlagă.
Cântăreața și-a obișnuit admiratorii de pe rețelele de socializare cu filmulețe și imagini în care aceasta debordează de energie și efervescență, astfel că nu este de mirare că ultimul InstaStory i-a speriat.
„Bună ziua! Vă salut din viața mea, unde eu sunt cam apatică. E greu să fiu femeie gravidă timp de 9 luni”, a afirmat artista, care se afla în mașină în momentul în care a făcut story-ul.
„Mă duc să mănânc pentru că în sfârșit îmi place și mie să mănânc. Și tare îmi e frică că după ce nasc revin la setările din fabrică. E singura chestie de care mă bucur cu toată inima mea, doar că nu știu dacă o să mai țină așa prea mult. În sfârșit îmi place să mănânc. Și mi-e poftă de mâncare”, a mai spus cântăreața, care în curând va deveni mamă pentru prima dată.
Deși are doar 25 de ani, Theo Rose are o carieră impresionantă atât în televiziune, cât și în muzică. Peste câteva săptămâni își va putea strânge bebelușul în brațe și spune că nu intenționează să se despartă de el nici măcar atunci când va merge pe platourile de filmare.