Carmina Vârciu vrea să se lanseze în muzică., dar fără ajutorul tatălui ei celebru.
”Mai fac vlog, blog, mai câștig un ban, nu mult, dar mă mai ajută și tata și mama, cât sunt studentă, ca să mă axez doar pe facultate. Planul meu este să mă lansez și în muzică, dar nu cu tata. Vreau să am un debut singură, de impact, nu aș dori să am o primă piesă cu el.”
„Pe viitor, da, mi-ar plăcea să cântăm și împreună. Am moștenit vocea lui, dar parcă eu cânt un pic mai bine. O să activez în zona asta, de dance, pop. Numele Vârciu, recunosc, îmi poartă noroc. N-o să renunț la el, nici când mă voi mărita, voi lua și numele soțului, dar îl voi păstra și pe cel al tatălui”, a declarat Carmina Vârciu, pentru playtech.ro.
Carmina s-a mutat în București de ceva vreme, într-un apartament pe care tatăl ei i l-a dăruit și pe care și l-a amenajat după bunul plac.
Tânăra are o relație excelentă cu ambii părinți și primește din partea lor toată susținerea de care are nevoie.
“Mama e îngerul meu păzitor. Știe tot, vorbim tot, mă îndeamnă la tot ce e mai bun pentru mine, mă susține indiferent de orice, înainte de relația mamă-fiică, suntem cele mai bune prietene, așa cum îmi place mie să îi spun. Este o parte din inima mea. Cu tata, chiar dacă au fost perioade mai bune și perioade mai puțin bune, mă înțeleg foarte bine. Vorbim aproape zilnic, de văzut nu ne vedem atât de des pentru că uneori avem programe diferite, dar serile ne sunăm pe FaceTime și povestim”, a spus Carmina, acum câteva luni, potrivit ciao.ro.