În urmă cu câteva zile, Andreea Esca (50 de ani) a fost la nunta primului ei fin, Ionuț, pe care l-a botezat acum 28 de ani.
Celebra prezentatoare de la Pro TV a mers la cununia tânărului împreună cu soțul ei, Alexandre Eram, iar frumosul eveniment a avut loc la Deva.
Andreea Esca și-a reamintit cu emoție de momentul în care l-a botezat pe Ionuț și a postat pe rețelele de socializare o fotografie foarte veche, din ziua în care proaspătul mire era creștinat.
Când l-a botezat pe Ionuț, Andreea Esca avea 22 de ani și o coafură complet diferită față de cea pe care o poartă de când este persoană publică.
Vedeta de la Pro TV avea breton atunci și o nuanță castanie la păr.
„Asta e singura poză de la botez pe care am găsit-o pe un film, pe care se pare că am făcut și alte poze suprapuse. Leșini de râs, ce breton aveam... Primul meu fin, pe care l-am botezat când aveam 22 de ani, se însoară! Zic: gata, s-a căsătorit primul copil din gașcă. Suntem bătrâne! Răspuns: Nu, doar am făcut copii cu 10 ani mai devreme decât se fac acum!” – a scris Andreea Esca în dreptul fotografiei rare, pe care publicul nu a mai văzut-o până acum.
Andreea Esca face exerciții fizice complicate la 50 de ani și spune că nu s-a pensat niciodată.