O femeie a încercat să jefuiască un apartament în care Robert De Niro stă cu chirie în New York. În acel moment, actorul se afla în casă.
De Niro, în vârstă de 79 de ani, a fost victima unei infracțiuni, pe 19 decembrie, când în locuința sa a intrat o femeie prin efracție.
Femeia în vârstă de 30 de ani a spart apartamentul în care De Niro stă cu chirie în Manhattan. Deși se afla în casă în acel moment, actorul nu știa că este victima unui jaf, mai ales că infracțiunea a avut loc în jurul orei 02:45, ora locală. Starul de la Hollywood a aflat ce se întâmplă în momentul în care poliția a ajuns la ușa lui.
Shanice Aviles ar fi reușit să intre în casa lui De Niro pe ușa de la subsol, îndreptându-se direct spre cadourile aflate sub brad
„Nu am mers la casa lui Robert De Niro”, a strigat femeia în timp ce era dusă la secția de poliție.