Prințul Louis și-a făcut debutul de Paște. Este pentru prima dată când mezinul Prințului William și al lui Kate Middleton își însoțește părinții și frații la Biserică.
Micul prinț în vârstă de 4 ani a participat, duminică, la slujba de Paște împreună cu ceilalți membri ai Familiei Regale. George (9 ani) și Charlotte (7 ani) și-au făcut debutul la acest eveniment în anul 2022.
Prințul Louis a purtat, pentur acest eveniment important, o pereche de pantaloni scurți albaștri, o cămașă bleu cu imprimeu, o cravată bleumarin și un sacou în aceeași nuanță. Mezinul prinților de Wales a avut și o perche de șosete negre până la genunchi, precum și o pereche de pantofi negri.
Este ceva obișnuit în Marea Britanie ca băieții să poarte în anii copilăriei pantaloni scurți, așa cum și Prințul George a purtat în ultimii ani.
„Băieții poartă pantaloni scurți până la vârdta de 8 ani”, a explicat Ingrid Seward, redactor șef al revistei Majesty.
„Este ceva englezesc”, a explicat ea pentru People.
Kate Middleton și Prințul William au participat pentru prima dată la slujba de Paște în calitate de Prințui de Wales. Cei doi au fost însoțiți de cei trei copii ai lor, care au fost îmbrăcați în ținute asortate cu cele ale părinților lor.
Toți cinci au avut haine albastre, această culoare fiind aleasă și de regele Charles și regina consoartă Camilla pentru vizita la biserică.
Prințesa Catherine a purtat o rochie albastră marca Catherine Walker & Co, cu care a mai fost văzută în anul 2022, la Commonwealth Day Service. Kate și-a completat look-ul cu o pălărie Lock & Co, pe care a mai purtat-o și de Ziua Sfântului Patrick.
De asemenea, prințesa Charlotte a purtat o rochie florală creată de designerul britanic pentru copii Rachel Railey, precum și un dres albastru și un palton bleumarin.
Pe de altă parte, Prințul William și fiul său cel mare, Prințul George, s-au asortat, alegând să poarte costume bleumarin. Diferența între cei doi a constat în culoarea cravatei: George a avut o cravată bleu, în timp ce tatăl său a optat pentru o cravată roșie.
Prințul Louis, care va împlini 5 ani luna aceasta, are aceeași vârstă pe care o avea Prințul William când și-a însoțit pentru prima dată părinții la Biserică, în ziua de Paște.
Prințul Louis și-a făcut debutul de Paște. Este pentru prima dată când mezinul Prințului William și al lui Kate Middleton își însoțește părinții și frații la Biserică.