Laura Cosoi a ales ca aniversarea soțului ei, pe care urmează să o marcheze mâine, să se petreacă într-un loc de poveste. Actrița și partenerul ei de viață, Cosmin, se relaxează alături de fetițele lor la Saint Tropez.
Laura și Cosmin și-au luat și fetițele în vacanță.“Noaptea îmi adun gândurile și apuc să las însemnate câteva rânduri cu felul în care a decurs ziua pentru noi. De vineri suntem în zona Saint Tropez, cazați într-un camping splendid care oferă o mulțime de variante de activități, plaje, restaurante, special gândite pentru familiile cu copii. Din campingul Prairies de la Mer nu ai de ce să ieși nici măcar o dată în două săptămâni, pentru că este dotat cu de toate și oricum nu cred că ajungi să bifezi cam tot ce îți pun ei la dispoziție. Pe scurt, ne place și mă bucur când ni se oferă șansă să descoperim locuri “altfel”! Revin cu un video, cât de curând și cu cazarea. Practic stăm într-un container cool, iar pentru noi este un preview interesant pentru vacanță cu autorulota din august pe care copiii o așteptă cu mare entuziasm", a scris Laura Cosoi pe o rețea de socializare.
Mai sinceră ca niciodată, Laura Cosoi a postat la aniversarea de anul trecut a soțului ei un mesaj în care a vorbit despre sentimentele puternice ce îi leagă și despre calitățile pe care le are cel care îi este soț. "Îl sărbătorim pe cel care ne face poze de fiecare dată, fie că vrea sau nu, pe cel care ne strânge pe toate în brațe cu multă iubire, pe cel care ne șterge lacrimile și ne face să râdem, pe cel care ne da încredere că va fi bine, indiferent de situație, pe cel care are curaj să facă totul împreună cu noi, pe cel care are mama, soacră, sora, cumnata, verișoare, mătuși, soție, fetițe și un cățel (tot fetiță) și nu se plânge, pe cel pe care ne sprijinim când nu mai știm încotro să o luăm, pe cel mai bun soț și tătic, pe cel cu care care mă sfătuiesc de fiecare dată, pe cel care ne iubește dincolo de toate pe lumea asta, dincolo de el și ne face atât de fericite! Te iubim, Cosmin! Anii să-ți fie mulți, sănătoși și, pentru totdeauna, împreună cu noi!", mărturisea ea.
Laura și Cosmin trăiesc de 11 ani un vis frumos de iubire. Se completează foarte bine, chiar și atunci când vine vorba de îngrijirea copiilor.
Laura vorbește cu multă dragoste despre partenerul ei de viață. "A contat enorm, enorm de mult în cei unsprezece ani de când sunt cu Cosmin, faptul că mie mi se pare că sunt imbatabilă, nemuritoare pentru că-l am pe Cosmin alături. Îmi dă această forță și această libertate, inclusiv faptul că pot să fac ce-mi place.
Că nu-și pune niciodată problema în ceea ce mă privește, că ar trebui să stau acasă cu copiii în loc să lucrez. Atunci am găsit acest echilibru frumos în doi, evident copiii și, iarăși, mintea, că ți se ocupă mintea cu lucruri cu adevărat importante", a spus Laura Cosoi la Fresh by Unica.