Kate Middleton lansează un film pentru promovarea unei campanii. Prințesa de Wales, în vârstă de 41 de ani, își dorește ca această campanie, „Shaping Us”, să atragă atenția asupra importanței primilor ani de viață.
Soția Prințului William speră ca această campanie să facă publicul mai conștient de importanța crucială a primilor cinci ani de viață.
„Felul în care ne dezvoltăm, prin experiențele noastre, relațiile noastre și mediul înconjurător pe perioada primilor ani de viață, ne conturează întreaga viață”, a afirmat Prințesa de Wales.
„Afectează totul, de la abilitățile de a forma relații și de a prospera la locul de muncă, la bunăstarea noastră mentală și fizică ca adulți și felul în care ne creștem copiii”, a continuat soția Prințului William.
Filmul are o durată de 90 de secunde și o înfățișează pe o fetiță numită Layla. Clipul urmărește evoluția fetiței de la sarcină până la vârsta de 5 ani și arată cum este modelată de interacțiunile cu oamenii și cu mediul înconjurător.
Prințesa de Wales a început promovarea campaniei luni seară, la un eveniment la care au participat mai multe vedete, în Londra. La acest eveniment, Kate Middleton a purtat un costum roșu, pe care l-a accesorizat cu o pereche de pantofi și o poșetă, în aceeași nuanță.