Anca Țurcașiu a plecat în vacanță, după ce toată vara a avut mai multe evenimente. Aflată la malul mării, artista în vârstă de 53 de ani a luat o decizie, după ce a realizat cât de multă nevoie are să acorde mai mult timp propriei persoane.
Ajunsă la Marea Mediterană, Anca Țurcașiu a realizat cât de multă nevoie avea de o vacanță și a luat o decizie foarte importantă pentru ea: să își ofere mai mult timp și să călătorească mai des.
„E atât de important să ai grijă de tine și să fugi în lumea asta pe undeva, să-ți încarci bateriile. Făceam asta doar de două ori pe an. Dar, de acum mi-am promis că o voi face mai des. Hașurez în agendă din timp în timp niște săptămâni "ale mele". Promit!”, a scris artista pe Facebook, unde a postat și câteva fotografii din vacanță.
De foarte mulți ani, Anca Țurcașiu își petrece verile pe litoral, însă nu pentru a se bucura de soare și mare, ci pentru a încânta turiștii cu muzica sa. Artista susține spectacole în cadrul unui hotel de lux, lucru pe care l-a făcut și anul acesta.
Pe parcursul acestei veri, îndrăgita cântăreață a susținut mai multe spectacole pe litoral, astfel că și-a programat vacanța pentru luna septembrie. După ce s-a încheiat sezonul estival, Anca și-a făcut bagajele și a plecat în Grecia, unde se bucură de liniște, soare și relaxare.