Pe 15 august 2021, Vera, fata cea mică a Laurei Cosoi (38 de ani) și a soțului ei, Cosmin Curticăpean (43 de ani) a împlinit vârsta de 1 an.
Actrița a respectat tradiția și a organizat o petrecere de tăiere a moțului micuței Vera.
La petrecere au participat rudele și prietenii apropiați ai Laurei și ai lui Cosmin, iar frumosul eveniment a durat trei zile.
“O petrecere ca-n povești, de 3 zile și 3 nopti, cu familia extinsă, adunați cu toții din Ardeal și Moldova să o sarbatorească pe Vera Maria, fiica noastră venită pe lume în zi de mare sărbătoare”, a dezvăluit Laura Cosoi pe blogul său.
Cel mai așteptat moment al petrecerii a fost, în mod evident, cel în care Vera și-a ales de pe tavă câteva obiecte simbolice, despre care se spune că îi prevestesc destinul.
“Vera a ales stiloul, poantele, pe care le-am pus ca simbol al universului artistic și o statuetă cu Fecioara Maria, ceea ce înseamnă că va fi apropiată de credință. Cel puțin în interpretarea noastra de acum! Stilou am ales și eu când eram mică, dar și Rita. Se pare că, la fel ca mine, și fetele vor avea treabă cu scrisul de-a lungul vieții lor!”, a adăugat actrița.