Alexandra Velniciuc a dezvăluit care este secretul ei pentru un ten impecabil. Actrița, în vârstă de 42 de ani, spune că deși moștenește frumusețea din familie, are un mic truc la care apelează pentru a-și păstra prospețimea și luminozitatea pielii
Produsul pe care-l folosește Alexandra Velniciuc pentru sănătatea pielii este la îndemâna oricui și, cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră îl aveți deja acasă, în bucătărie. Este vorba despre uleiul de măsline. Actrița spune că pentru ea dă roade o anumită marcă de ulei de măsline.
“Folosesc un ulei de măsline, am unul anume, mi-l aduc din Grecia. Eu ud niște cotonete cu apă caldă, peste care torn câteva picături de ulei de măsline. Acest demachiant nu funcționează pe ten gras și nici pe ten acneic, și poate fi folosit și în zona ochilor. Vara, de exemplu, după ce mă demachiez, mă spăl cu apă simplă, nu cu apă și săpun. Astfel, tenul rămâne hidratat atât cât trebuie și nu mă mai dau cu nimic, cu vreo cremă. Doar iarna mă dau în jurul ochilor cu o cremă contur de ochi, care e foarte hrănitoare” - a dezvăluit Alexandra Velniciuc, pentru Ego.ro.
Actrița și regizorul Șerban Puiu (52 de ani) sunt împreună de mai bine de 20 de ani. Ei au dezvăluit, în urmă cu câteva luni, care este secretul relației lor.
“Într-un cuplu, foarte important este umorul. Enorm de important. Tehnic, oamenii după un timp oricum sunt incompatibili psihologic, tot timpul tu vrei ceva, ea vrea altceva. Ca să poți trăi cu cineva, trebuie să ai foarte mult umor” - a mărturisit Șerban Puiu.
Video recomandat: