Alexandra Stan este una dintre cele mai asumate vedete din România. Niciodată nu se teme să spună ce gândește, chiar și atunci când lumea ar putea să o critice.
Acum mai mulți ani, presa vuia cu materiale despre experiența îngrozitoare prin care a trecut artista, atunci când a fost supusă unor violențe de neimaginat de către managerul ei de la acea vreme. Numele Alexandrei era pe numele tuturor din acest motiv.
De atunci, ea a decis să vorbească despre violențele la care sunt supuse femeile. Sfatul ei pentru femeile care trec prin experiențe violente - mai ales alături de partenerii lor - este independența financiară. Ea ne-a spus mai multe într-un interviu exclusiv oferit pentru revista Unica, ediția de mai, pe a cărei copertă se și află.
„În primul și în primul rând, independența financiară a unei femei este o foarte mare putere”, a spus Alexandra Stan. „O femeie care este independentă din punct de vedere financiar nu are de ce să treacă printr-o asemenea experiență. Daca nu ești independentă financiar și ești căsătorită cu un bărbat care te întreține, și mai ai și copii cu el, într-adevăr, este mai greu, pentru că de foarte multe ori este aproape imposibil să pleci din casa respectivă. E greu să te duci cu copiii undeva, când toate veniturile tale sunt controlate de agresor”.