Bărbații s-au îndrăgostit de ea în clipul lui Chris Isaac, Wicked Games, iar femeile își doreau să fi fost înzestrate cu trupul, ochii și senzualitatea ei. În anii 90 unul dintre cele mai bine plătite supermodele, în prezent, Helena Christensen este la fel de seducătoare și la 46 de ani, cum era la 20.
Daneza Helena Christensen și-a câștigat celebritatea în anii 90, când generația supermodelelor era în vogă. Defila pe podiumuri alături de cele mai tari manechine ale momentului: Cindy Crawford, Claudia Schiffer, Christy Turlington, Tyra Banks, Naomi Campbell sau Nadia Auermann, era nelipsită de pe paginile revistelor glossy și devenise subiectul fierbinte al jurnaliștilor.
A jucat în clipul lui Chris Isaack
Apariția ei în clipul lui Chris Isaak, Wicked Games, a încis imaginația domnilor. Helena apare topless, la plajă, cu părul ud, ochii verzi, seducători și un zâmbet melancolic. Este iubita lui Isaack în videoclipul în care debordează de senzualitate, iar în prezent nu este deloc departe de imaginea anilor ei de glorie.
Vedeta are parte și acum de succes în rândul designerilor care o solicită pentru pictoriale de lenjerie intimă, în special. La 46 de ani, Helena are un trup la fel de frumos și armonios ca la 20. Tenul ei pare să reziste în lupta cu timpul, iar aparițiile ei la diverse evenimente primesc critici pozitive în presa de peste Ocean.
Echilibrul pare să fie secretul frumuseții și tinereții Helenei. Modelul danez, care locuiește în New York, cu iubitul ei, Paul Banks, cu care se iubește din 2008, încă păstrează legătura cu bărbatul cu care a fost căsătorită între 1998 și 2003, Norman Reedus, cu care are și un băiat. Helena a declarat recent într-un interviu că fiul ei se înțelege de minune cu actualul partener, dar și că încă ține enorm la fostul soț.
Nu a ținut niciodată dietă
Christensen recunoaște că, în ciuda meseriei ei, nu a ținut niciodată dietă, însă, o gurmandă incurabilă, i-a plăcut întotdeauna să mănânce mâncare bună. ”Am un metabolism bun, de aceea nu am ținut niciodată dietă”, spunea ea într-un interviu în revista Madame Figaro la începutul anului.
Nici cu sportul nu și-a bătut prea mult capul, mai ales în anii succesului. Supermodelul recunoaște că abia după vârsta de 30 de ani a început să facă antrenamente fizice.
”Am început să fac sport chiar târziu, pe la 30 de ani. Am vrut să fiu mai tonifiată, acesta a fost motivul. Nu-mi plac deloc sporturile de anduranță, nu m-aș vedea niciodată alergând la maraton. Îmi plac antrenamentele mai intense, cum ar fi boxul sau sprintul”, a dezvăluit Helena.
Bruneta mărturisește că fitnessul nu etse o prioritate pentru ea și că încearcă să combine exercițiile la sală cu ieșirile în parc cu iubitul și fiul ei.
”Îmi place să petrec cât mai mult timp afară, cu fiul meu și cu iubitul meu. Sau să plec la sfârșit de săptămână pe munte, urc pe munte. Uneori alerg în afara New Yorkului”, explică daneza.
Foto: Hepta
Ultima modificare octombrie 21, 2015 6:42 pm