TUNSORILE CU BRETON
Majoritatea femeilor ajung să-și facă breton cel puțin o dată în viață, mai devreme sau mai târziu. Dacă tu te-ai hotărât să faci asta în 2017, cu atât mai bine. Bretonul lung a revenit în tendințe, așa că nu ai nimic de pierdut.
Inspiră-te din propunerile stiliștilor de la marile case de modă și îndrăznește să porți bretonul la care doar ai visat până acum!
TUNSORILE PERFECT DREPTE
Vremea tunsorilor în scări a apus! Dacă ai părul mediu sau lung, și nu vrei o schimbare dramatică de look, cea mai cool tunsoare pentru care poți opta este una perfect dreaptă.
Încearcă apoi un styling simplu, cu o cărare pe mijloc, și automat o să fii în tendințe!
PĂRUL SCURT, CEL MAI HOT TREND AL LUI 2017
Dacă până acum nu ai îndrăznit să faci pasul cel mare spre o tunsoare scurtă, acum e momentul! În 2017 tunsorile pixie sunt unul dintre cele mai hot trenduri ale momentului, la fel cum și tunsorile foarte scurte, foarte băiețești au revenit la modă.
Iar dacă ai părul creț sau ondulat și ți-e teamă să optezi pentru o tunsoare scurtă, aruncă măcar o privire pe propunerile Chanel sau Nina Ricci – te vei convinge că tunsorile scurte nu sunt doar pentru femeile cu părul drept!