Ca în fiecare an, reducerile de Black Friday sunt motivul perfect pentru cumpărături! Anul acesta noi ne-am hotărât să investim într-o serie de aparate de îngrijire personală, de ultimă generație, care ne vor ajuta să economisim timp prețios și să arătăm mai bine!
Iată care sunt produsele pe care le-am trecut pe listă:
Un epilator de ultimă generație – Cele mai noi epilatoare apărute pe piață au tehnologii pe bază de lumină intens pulsată (IPL) a căror acțiune încetinește creșterea firelor de păr, lăsând pielea catifelată pentru mult mai mult timp, în comparație cu un epilator obișnuit.
Un kit pentru manichiură profesională – Dacă ești o împătimită a manichiurilor inedite, Black Friday-ul acesta este șansa ta să-ți achiziționezi un kit pentru manichiură profesională. Astfel, de acum înainte nu va mai trebui să-ți faci manichiura la salon și vei economisi timp prețios.
O placă de îndreptat părul – Pentru că vorbim despre produse de ultimă generație, o placă de îndreptat părul, de acest gen, are capacitatea de a diagnostica firul de păr și de a adapta temperatura, astfel încât părul să nu fie în niciun fel afectat. Cu siguranță că merită investiția!
Un ondulator cu înveliș ceramic – Pentru că buclele nu se demodează niciodată, noi ne-am gândit să investim și într-un ondulator de calitate. Noile produse existente pe piață au învelișuri ceramice, pentru a proteja firele de păr și a le da un plus de strălucire, dar și tehnologii care îți fac buclele să reziste mai mult.
Foto: 123rf
Ultima modificare noiembrie 10, 2017 1:20 pm