Situată la 900 metri altitudine, o localitate din Bistrița a fost declarată locul cu cel mai pur aer din România. Pentru că numărul locurilor de cazare este foarte mic, ele sunt la mare căutare printre turiști. Prețurile pentru o noapte de cazare la pensiunile din zonă variază între 80 de lei și 160 de lei.
Localitatea Colibița din Bistrița-Năsăud este locul cu cel mai pur aer din România, la fel de bogat în ozon precum aerul din Alpi. Locul este vizitat nu doar de cei care vor să facă o ”cură de aer curat”, ci și de cei care vor să descopere România.
Peisajele sunt spectaculoase. Satul de munte este așezat pe Valea Bistriței, la 50 de kilometri de orașul Bistrița. Din 1923 și până în 1975, localitatea aa funcționat ca stațiune balneo-climaterică. Apoi clădirile s-au degradat și nu au fost refăcute. În 1980, așezarea a dispărut cu totul. Localnicii au fost nevoiți să plece, iar în locul satului a apărut un lac de acumulare.
Astăzi, în zonă se află o mulțime de pensiuni turistice care, însă, nu fac față numpărului mare de turiști.
Este una din puținele stațiuni de munte unde s-a amenajat și o plajă în toată regula, lângă lac. În afară de plajă și drumeții, turiștii pot opta și pentru pescuit, alpinism, plimbări cu barca.