„444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara” – O carte aniversară, care condensează viața și opera lui Neagu Djuvara în 444 de fragmente memorabile extrase din scrierile și spusele autorului. Fragmentele cuprind momentele-cheie ale biografiei istoricului, ideile, opiniile, obsesiile sale privind trecutul, actualitatea și lucrurile cu adevărat importante în viață. Volumul are o prefață semnată de Gabriel Liiceanu: „Cele trei vieți ale lui Neagu Djuvara”. (Editura Humanitas, 208 pag., 49 lei)
„Biblia pierdută” de Igor Bergler – Aflat la Sighișoara pentru o conferință de istorie, profesorul Baker de la Universitatea Princeton îți schimbă planurile din cauza a trei crime macabre și pornește să descifreze un mesaj ascuns în prima lucrare tipărită vreodată: Biblia lui Gutenberg. O carte cu mistere atent construite și dozate în așa fel încât suspansul să te însoțească până la final. (Editura Rao, 544 pag., 55,55 lei)
„Cum iubim” – 32 de autori (printre care: Pascal Bruckner, Cristian Teodorescu, Nora Iuga, Radu Aldulescu, Florin Bican, Matei Vișniec, Angela Marinescu, Dan Stanca, Radu Vancu, Alex Tocilescu, Andrew Solomon) scriu despre iubire într-un volum ce reuneşte proza scurtă, poezia şi eseul între aceleaşi coperte. (Editura Vellant, 29,90 lei)
„Fiica papei” de Dario Fo – cel mai vândut roman al anului 2014 în Italia o are în prim-plan pe Lucrezia Borgia, una dintre cele mai hulite figuri ale istoriei. Scriitorul Dario Fo reconstituie povestea familiei Borgia, alcătuind o adevărată saga, plină de înfruntări și crime sângeroase, săvârșite deopotrivă prin fier și prin otravă. Pe Lucrezia însă, fiica lui Rodrigo Borgia, devenit papă în 1492 sub numele Alessandro VI, Dario Fo o prezintă, în acord cu cercetările cele mai recente, drept o victimă a mașinațiilor tatălui și ale fratelui său, celebrul Cesare Borgia, ea fiind în realitate o făptură sensibilă, iubita unor bărbați cu nume răsunătoare în epocă, protectoare a artelor. (Editura Humanitas Fiction. 208 pag., 25 lei)
„Lupta mea. Cartea a treia. Insula copilăriei” de Karl Ove Knausgård – „... extrem de sincer, Knausgård... vrea să ne introducă în cotidianul vieții, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forța lucrurilor, absolut obișnuit, pentru că ni se întâmplă pe tot parcursul vieții și tuturor...” scrie The New Yorker despre volumul al treilea din „Lupta mea”. Devenit părinte, Karl Ove Knausgård se regăsește în fața propriului eu, un puști sensibil, care crește în umbra unui frate sociabil, a unei mame adesea absente și a unui tată cu accese de mânie imprevizibile. (Editura Litera, 512 pag., 49,90 lei)
„O fată ca tine” de Maureen Lindley – În 1939, în Angelina, un prăfuit orăşel californian, Satomi Baker, „o fată de paisprezece ani a cărei frumuseţe viitoare deja se întrevede“, pe jumătate japoneză, înfruntă prejudecăţile şi clişeele americane: neaparţinând în întregime niciuneia din cele două lumi, în fiecare din ele e percepută drept o străină. Când începe războiul și tatăl ei își pierde viața în atacul de la Pearl Harbour, Satomi începe o călătorie complicată a maturizării precoce într-o societate încă nepregătită să o accepte. (Editura Humanitas Fiction, 375 pag, 39 lei)
”O lebădă sălbatică și alte povești” de Michael Cunningham – Autorul romanului „Orele” ecranizat în 2002 cu Meryl Streep, Nicole Kidman și Julianne Moore în rolurile principale, rescrie într-un mod inedit cele mai cunoscute basme, dezvăluindu-le latura matură, întunecată și chiar perversă. O bătrână care a trăit fără grija zilei de mâine se trezește singură și părăsită și se decide să-și facă o casă de turtă dulce, iar o fată frumoasă și săracă ajune în castelul unei bestii ce seamănă mai degrabă cu un criminal psihopat. (Editura Polirom, 144 pag., 22,95 lei)
„Povestea unei iubiri zbuciumate” de Horacio Quiroga –Rohán frecventează o familie cu trei fete şi se simte atras de două dintre ele, ca să se îndrăgostească în cele din urmă de cea mai mică, Eglé, alături de care va trăi o poveste de dragoste cu suişuri şi coborâşuri, provocate în general de orgoliul fiecăruia dintre ei. O poveste ce se desfășoară în lumea domnişoarelor de altădată, care cântau la pian şi îşi atrăgeau curtezanii în vârtejul flirturilor strălucitoare. (Editura Univers, 128 pag., 19,90 lei)
„Prieteni și eroi“ (Trilogia Balcanică, partea a III-a) de Olivia Manning – Partea a III-a a trilogiei Balcanice scrise de Olivia Manning a ajuns la momentul în care Harriet Pringle tocmai a sosit la Atena. După ce a scăpat din România ocupată de naziști, așteaptă vești despre Guy, soțul ei, rămas la București, „orașul decăzut“. Cei doi se reîntâlnesc în capitala Greciei, care însă nu e ocolită de război. În scurtă vreme, Europa se va fărâmița, iar protagoniștii vor avea o nouă cale de urmat într-o altă lume. (Editura Nemira, 504 pag., 49,99 lei)
„Viață după viață” de Kate Atkinson – Cum ar fi dacă ai putea să-ți iei viața de la capăt, din nou și din nou? Cu siguranță ți s-a întâmplat să trăiești, uneori, acel sentiment pe care-l numim deja-vu. Pentru Ursula Todd, însă, déjà-vu-urile sunt semne ale unei vieţi trăite la nesfârşit. (Editura Art, 528 pag., 29,90 lei)
Video recomandat: