Horia Brenciu este unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști din România. Iar de anul acesta, el poate fi urmărit din nou în postura de antrenor la Vocea României, unde va face echipă cu Theo Rose.
Se știe că artistul obișnuiește să vorbească mult, iar Irina Rimes, care a susținut un concert cu el, spune că a descoperit un lucru inedit despre felul de a fi al acestuia.
Irina Rimes și Horia Brenciu au ocazia să petreacă mult timp împreună, la filmările emisiunii de talente de la Pro TV. Iar acum, cei doi s-au reîntâlnit și la un spectacol, după care au mers împreună la un restaurant
„Ieri seară, după ce am cântat amândoi pe aceeași scenă, am luat-o la pas prin Iasi… Și au început destăinuirile! Declarația dimineții i-a aparținut Irinei!”, a scris Horia Brenciu în descrierea clipului postat pe Instagram.
Astfel, Irina Rimes a vrut să le transmită ceva urmăritorilor lui Horia, iar acesta i-a făcut pe plac colegei sale de breaslă.
„Am făcut o constatare: băieți și fete, vreau să vă spun că Horia, atunci când nu este filmat, vorbește mai puțin”, spune artista, în timp ce Horia Brenciu râde.
La acest clip au decis să comenteze și ceilalți antrenori de la Vocea României, Theo Rose și Smiley.
„Nu mă credea nimeni când ziceam. Mulțumesc Irina Rimes”, a spus amuzată Theo Rose.
„Singura problemă este că el tot timpul e filmat... are camere ascunse peste tot”, a completat și Smiley.
În discuțiile stârnite pe pagina de Instagram a lui Horia Brenciu, a fost introdusă și soția artistului, Alice Dumitrescu Brenciu.
„Alice Dumitrescu, confirmi? Eu pe tine te cred”, a întrebat o internaută.
Iar răspunsul a venit rapid: „Nu-mi dau seama prea bine. Că-l filmez tot timpul”.
Horia Brenciu este unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști din România. Iar de anul acesta, el poate fi urmărit din nou în postura de antrenor la Vocea României, unde va face echipă cu Theo Rose.