Adina Postelnicu (44 de ani) a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate despre partenerul ei de viață.
Fosta membră a trupei Heaven are de câțiva ani o relație cu rapperul Glance, cu care are o fetiță, Zaynab, în vârstă de trei ani și jumătate. Între cei doi este o diferență de vârstă de 11 ani și deși nu s-au căsătorit, formează o familie în toată puterea cuvântului.
Adina Postelnicu se consideră prima soție a lui Glance, iar pentru că el este de origine arabă, așadar de religie musulmană, cântăreața spune că are voie la mai multe neveste.
„Dacă vrea una cu sânii mari, poate să-și aducă că el are voie patru neveste că e musulman! Eu sunt de acord că tot am nevoie de o menajeră, mai am nevoie și de un baby-sitter. Următoarele trei neveste pe care poate să și le ia, mă vor scuti să plătesc alți bani pentru doamnele care vin să mă ajute la curățenie, la una alta. Pentru că, nu uitați că, prima nevastă, la arabi, e prima! Le comandă pe celelalte, dacă nu știați! Deci, clar nu sunt împotrivă, să și le ia pe alea cu sânii foarte mari!” – a declarat artista pentru click.ro.
Adina Postelnicu și-a făcut recent o operație de micșoare a sânilor și spune că de mult își dorea această intervenție, dar a amânat-o pentru că și-a alăptat fetița.
„În sfârșit, am făcut reducția mamară și sper să scap de aceste dureri de spate pe care le am de la 15 ani. Am mai vrut să o fac pe vremea când eram mai tânără, dar atunci nu m-a lăsat medicul. Cam de un an tot vorbesc cu doctorul să o fac. Am și alăptat-o pe Zaynab mult timp, până la doi ani și patru luni, și atunci doctorul îmi spunea că, după ce mă opresc din alăptat, am nevoie de o jumătate de an să se retragă glanda mamară ca să putem face intervenția. Acum a venit momentul. Medicul mi-a dat mare încredere că pot face această intevenție. Am mai fost la el să fac diverse proceduri mini invazive, fac mezoterapie de la 20 de ani” – a dezvăluit artista pentru sursa amintită anterior.
Fosta membră a trupei Heaven are de câțiva ani o relație cu rapperul Glance, cu care are o fetiță, Zaynab, în vârstă de trei ani și jumătate. Între cei doi este o diferență de vârstă de 11 ani și deși nu s-au căsătorit, formează o familie în toată puterea cuvântului.